09/11/2024

Săptămâna astronomică: 1 – 7 iulie 2024

La București, Soarele apune pe la ora 21:01, un pic mai devreme înspre estul țării și cu câteva minute mai târziu în vest.

Noaptea astronomică crește ca durată, iar în această săptămână începe de la ora 23:22 și durează 8 ore și 33 minute (la București).

Seara nu se vede nicio planetă. Saturn răsare la ora 00:10, iar Marte la ora 2:20 dimineața. De la ora 3:30 începe să se vadă Jupiter, foarte aproape de orizont și de răsăritul Soarelui.

Din 22 iunie Soarele se află în constelația Gemini.

Luna

Până pe 4 iulie Luna se vede înainte de răsăritul Soarelui. Începând cu data de 7 iulie Luna se vede seara pe cer.

Pe 6 iulie, la ora 1:57, se produce faza de Lună Nouă, când Luna nu se poate vedea.

În diminețile de 1 și 2 iulie Luna va trece prin preajma planetei Marte.

În dimineața de 3 iulie sub secera subțire a Lunii se află planeta Jupiter.

Planete pe cer

Seara nu se vede nicio planetă. Saturn răsare la ora 00:10, iar Marte la ora 2:20 dimineața. De la ora 3:30 începe să se vadă Jupiter, foarte aproape de orizont și de răsăritul Soarelui.

Saturn răsare în jurul orei 0:10 dimineața, înspre est. Se vede ca o stea care nu pâlpâie. Cel mai bine este să îl căutați pe la ora 3 dimineața, când se află mai sus pe cer și încă nu s-a făcut zi.

Planeta se află în constelația Aquarius, într-o zonă în care nu se află stele foarte strălucitoare.

Marte răsare la ora 2:20 și are aceeași strălucire ca Saturn, dar este mai aproape de Soare. După ce îl vedeți pe Saturn priviți în stânga, mai aproape de orizont, unde se află o stea asemănătoare, Marte.

În diminețile de 1 și 2 iulie Luna se va afla în preajma planetei Marte. De văzut după ora 3, înspre est.

Planeta roșie se va vedea foarte bine în ianuarie 2025, când se va afla la cea mai mică depărtare de Pământ.

Marte se află la 265 milioane km depărtare de noi, iar Saturn este de trei ori mai departe, la 1,4 miliarde km.

Jupiter a început să se vadă pe cerul de dimineață pentru că s-a îndepărtat de razele Soarelui. Planeta se vede pe la ora 4, în direcția în care răsare Soarele, aproape de orizont.

În dimineața de 3 iulie Jupiter se va afla sub secera subțire a Lunii.

Iată cum sunt poziționate planetele în luna iunie.

Pe 5 iulie Pământul se află la cea mai mare depărtare de Soare (la afeliu), la distanța de 152 milioane km.

Pe 10 iulie planeta Venus se află la cea mai mica depărtare de Soare (la periheliu), la distanța de 107,5 milioane km.

Pe 12 iulie Luna se află la cea mai mare depărtare de Terra, la distanța de 404.401 km.

Pe 22 iulie fosta planetă Pluto se află la opoziție, la momentul cel mai bun pentru observații de pe Pământ.

Pe 24 iulie Luna se află la cea mai mică depărtare de Terra, la distanța de 364.892 km.

Pe 17 iulie Mercur se află la cea mai mare depărtare de Soare (la afeliu), la distanța de 69,8 milioane km.

Cerul lunii iulie

Iulie este luna când seara, înspre orizontul sudic, se vede steaua Antares din constelația Scorpius.

Culoarea roșie a stelei i-a inspirat pe astronomii antici să ii dea numele de „rivalul lui Ares (Marte)” adică Antares. Steaua nu se ridică mult deasupra orizontului, dar se vede ușor. Scorpius are forma literei S și se continuă înspre est cu Sagittarius și înspre vest cu Libra.

Înspre sud-vest se află steaua Spica din Virgo. Deasupra lui Spica se afla Arcturus din Bootes, iar la vest de aceasta găsim o constelație compusă din stele slabe ca strălucire, Coma Berenices. Acolo se află mii de galaxii situate la 60 de milioane de ani lumină depărtare de Soare.

Tot în Coma Berenices întâlnim un roi stelar observabil prin binocluri. Conține aproximativ 20 de stele și se află la sud de steaua gamma din constelație. Și mai înspre vest întâlnim constelația Leo, a cărei coadă rămâne deasupra orizontului până la miezul nopții.

Înspre nord-vest se află Ursa Major, cunoscută la noi după numele de Carul Mare. Carul este compus din șapte stele, aflate toate sus pe cer, în spațiul dintre orizont și zenit. Înspre nord găsim Ursa Mică și steaua Polară care indică nordul ceresc. Între cele două constelații se află coada Dragonului (constelația Draco). Aceasta șerpuiește printre stele, ajungând undeva deasupra stelei Vega din constelația Lyra.

Vega se apropie din ce în ce mai mult de zenit. Este însoțită de stelele Deneb (la nord-est, stânga-jos) și de Altair (la sud-est, dreapta-jos). Împreună formează triunghiul de vară. Dinspre est răsare Pegasus și, la scurt timp după miezul nopții, Pisces.

La ora pentru care este desenată harta nu se vede  nicio planetă.    

Fenomenele lunii iulie