19/04/2024

Săptămâna astronomică 5 – 11 decembrie 2022

La București Soarele apune pe la ora 16:36 un pic mai devreme înspre estul țării și cu câteva minute mai târziu în vest.

Noaptea încă se mărește ca durată, iar în această săptămână începe de la ora 18:21 și durează 14 ore și 58 de minute.

Pe cer, seara, se văd bine trei planete, Saturn, Jupiter și Marte, Luna va fi Plină și se va apropia de Pleiade și de Marte.

Soarele se află pe cer în constelația Ophiucus, dar noi nu putem vedea acest lucru din cauza zilei.

Luna

Luna se vede toată noaptea pe cer.

Va trece prin faza de Lună Plină pe 8 decembrie la ora 6, adică va fi vizibilă toată noaptea în zilele de 7 și 8. Practic vom vedea Luna foarte bine toată această săptămână.

Pe 6 decembrie se va afla chiar sub Pleiade (Cloșca cu Pui), iar pe 7 și 8 se va afla în preajma planetei Marte.

planete pe cer

Saturn se vede seara pe cer, imediat după cum se face seară până la ora 21, când apune.

Este încă ușor să îl găsiți pe Saturn: priviți înspre sud-vest pe la ora 20 și veți vedea, nu foarte sus față de orizont, o stea. Aceasta este Saturn. Dacă nu pâlpâie sigur este Saturn, dar oricum zona în care se află nu are stele la fel de strălucitoare.

Jupiter încă se vede bine. La ora 19 se află sus pe cer, înspre sud. Priviți în acea direcție, la acea oră și veți vedea o stea foarte strălucitoare. Este Jupiter.

În orele următoare puteți privi cum se îndreaptă înspre apus. Planeta apune la miezul nopții.

Prin telescop încă se vede minunat, drept pentru care vi-l arătăm în fiecare seară senină prin telescoapele noastre

În luna decembrie Marte este planeta care trebuie urmărită, pentru se află foarte bine poziționată pentru observații. Se vede toată noaptea și este foarte sus pe cer la miezul nopții pentru că este la opoziție, adică în partea opusă Soarelui pe cer.

Opozițiile se produc la fiecare 2 ani și câteva luni, iar următoarea va veni de abia în 2025. Citiți infograficul nostru despre opozițiile marțiene.

Este momentul când este și mai aproape de Pământ, deci este la maxim de strălucire și se vede mare prin telescop.

Opoziția vine pe 8 decembrie, dar Marte se vede la fel de bine pe tot parcursul lunii.

Pentru a o vedea pe cer, priviți pe la ora 18 înspre est, unde se vede o stea strălucitoare. Sau priviți pe la ora 20 mai sus pe cer, tot înspre est, sau, la miezul nopții sus pe cer, înspre sud. Oricum ați face ar trebui să vedeți un astru extrem de strălucitor, portocaliu, care nu pâlpâie. Este Marte.

Luna trece pe lângă Marte în serile de 7 și 8 decembrie.

Iată cât se mișcă planetele în sistemul solar, pe parcursul lunii decembrie.

Pe 8 decembrie planeta Marte se va afla la opoziție, când Soarele, Pământul și Marte se vor alinia.

Cerul lunii decembrie

Cerul în serile de decembrie conține constelații care fac parte din mitul lui Perseu. Constelațiile se întind de la orizontul vestic până deasupra capului.

Eroul, Perseus, se află sus pe cer, înspre est, aproape de zenit (deasupra capului). El se întinde spre Andromeda, pe care o salvează. Nu departe de ei se află constelația sub forma literei „W”, Cassiopeia, mama Andromedei.

Cea mai strălucitoare stea din Perseus se numește Mirfak (alpha Persei) și se poate identifica ușor ca steaua strălucitoare de sub W-ul format de stelele din Cassiopeia. A doua stea ca strălucire din Perseus se numește Algol (Ochiul diavolului), o stea a cărei strălucire variază în timp, din cauza acoperirii reciproce a două stele. Locul unde se află Algol reprezintă poziția capului Meduzei, monstrul decapitat de Perseus și folosit la distrugerea monstrului marin care o amenința pe Andromeda.

Monstrul este Cetus al cărui cap se afla chiar înspre sud. Două dintre stelele constelației sunt mai luminoase, aflându-se la sud-vest de Pleiade și înspre orizontul de sud-vest. Steaua aflată la sud-vest de Pleiade este Menkar. Reprezintă nara balenei iar numele său înseamnă chiar „nara”.

Între Cassiopeia și steaua Mirfak se află „roiul dublu din Perseu”, o aglomerare de stele aflată la 7000 de ani lumină depărtare de Soare. Cu ochiul liber se distinge o pată difuza în acest loc, dar prin instrumentele astronomie zeci și sute de stele devin vizibile.

Un alt personaj din poveste este Pegasus, calul înaripat. Se află înspre vest și poate fi identificat ca un mare pătrat.

Fenomenele lunii decembrie