Aparitia periodica intre 1907 si 1912 a revistei “Orion”, prima revista de astronomie din Rominia, precum si infiintarea in 1908 a Societatii Astronomice Romine “Flammarion”, semnifica in istoria culturii noastre contributii esentiale privitoare la procesul de cristalizare a gindirii stiintifice, proces specific publicului rominesc de acum o jumatare de veac.
In august 1907, Victor Anestin (1875 – 1918) semnala, intr-un articol din ziarul “Adevarul”, necesitatea infiintarii unei asociatii a iubitorilor Cosmosului. In acest scop, el reuseste sa publice sub directia sa, revista “Orion”, a carei prima aparitie s-a produs in luna septembrie 1907. Era a 13-a revista de astronomie care debuta in lume. In acelasi an – la 11 noiembrie 1907 – are loc constituirea Societatii Astronomice Romine, a 29-a societate astronomica din lume, careia i s-a dat numele, in semn de omagiu din poartea astronomilor-amatori romini, cunoscutului astronom francez Camille Flammarion. Intr-o cuvintare rostita in cadrul unei sedinte a Societatii Astronomice din Franta, presedintele acesteia, astronomul francez Deslandres anuntind infiintarea societatii romine a apreciat, pe buna dreptate, ca aceasta “va aduce onoare patriei sale”. Intr-adevar, onoarea pe care a adus-o, nu consta numai in faptul ca pentru prima oara in tara noastra ea a reunit pe adoratorii Uraniei, dar mai ales ca din sinul ei au facut parte tineri care mai tirziu au devenit virfuri ale astronomiei rominesti: Constantin Pirvulescu – astronom cu renume mondial, ale carui lucrari teoretice privind roiurile stelare au fost in atentia astronomilor specialisti din intreaga lume, precum si primul descoperitor de comete din tara noastra – Victor Daimaca – deocamdata unicul romin a carui nume figureaza (de 2 ori) pe lista internationala oficiala a cometelor descoperite. Pe o treapta mai modesta, urmindu-l pe marele erudit Victor Anestin, se situeaza doua alte nume inscrise in Societatea Astronomica Romina “Flammarion”, frecventi colaboratori ai revistei “Orion”, care s-au evidentiat in mod deosebit ca distinsi popularizatori: Ion Corbu (Bistrita-Nasaud), autorul unei originale teorii cosmogonice, precum si Gavril Todica (Geoagiu-Hunedoara), publicist. Mai adaugam numele locotenentului de marina A.Negulescu, care isi semna articolele prin cunoscutul pseudonim B.B.Delamare, sau mai tirziu, Mos Delamare.
In Societatea Astronomica Romina au fost inscrisi peste 300 de membri (revista “Orion” nr.10 – iunie 1908, pag. 310), dupa cum observa intr-un articol Victor Anestin, “persoane, din toata tara, din toate clasele”: profesori universitari, generali si ofiteri, deputati, consilieri, avocati, etc. Greutatea acesteia poate fi evaluata si prin sprijinul pe care l-a primit din partea unor personalitati marcante din acea vreme: Spiru Haret, pe atunci ministru al instructiunii publice, care a abonat bibliotecile scolilor secundare din tara cu revista “Orion”, Stefan Hepites, directorul superior al Institutului meteorologic din Bucuresti-Filaret, capitan-comandor Catuneanu, directorul Institutului geografic al armatei, etc.
Personalitatea cea mai activa insa, care a condus Societatea Astronomica Romina in calitate de presedinte, care prin mijloace proprii i-a pus la dispozitie un frumos observator astronomic, a fost contra-amiralul Vasile Urseanu.
Nascut la Bucuresti, in anul – cu adinci semnificatii – 1848, dintr-o familie de oameni modesti, Vasile Urseanu a facut una dintre cele mai frumoase cariere in marina romina. Dupa studiile initiale la Liceul “Sfintul Sava” din Bucuresti, a devenit militar, dedicindu-se cu tot sufletul artei navale. Trimis in Franta, a fost admis in Scoala Navala din Brest, unde a fost imbarcat pe nava-scoala “Borde”, remarcindu-se prin aptitudinile si activitatea sa. Ca semn de distinctie, a fost imbarcat pe nava “Jean Bart”, scoala de aplicatii a marinei franceze, cu care a vizitat insula Sfinta Elena, Capul Bunei Sperante, portul Rio de Janeiro, etc. O data cu incheierea studiilor superioare de specializare in Franta, unde – gratie cunoasterii profunde a stiintelor navale si insusirii temeinice a unei vaste culturi – completindu-si in conditiile cele mai stralucite educatia militara, si-a inscris numele printre ofiterii eminenti ai marinei noastre.
Dupa inapoierea in tara, in timpul razboiului din 1877, avind gradul de capitan, a primit misiunea de a instala Bateria nr. 6 “Renasterea” din regiunea Calafat, destinata sa opreasca debarcarea turcilor pe malul rominesc; a luptat victorios contra Vidinului. Cu aceasta ocazie, pentru faptele sale de arme a fost decorat cu ordinul “Steaua Rominiei de razboi”, fiind avansat locotenent-comandor, a fost numit comandant superior al bateriilor de marina. Tot in timpul razboiului romino-ruso-turc din 1877, la virsta de 29 de ani, comandind yachtul “Stefan cel Mare”, a fost insarcinat sa organizeze detasamente de nave comerciale, pentru trecerea trupelor dincolo de Dunare. De asemenea, in timpul razboiului de independenta, comandorul Urseanu, a fost trimis in misiune speciala pe linga printul Serbiei – Milan Obrenovici. Dupa terminarea razboiului din 1877 – 1878, in vederea constituirii unei marine puternice, comandorul Urseanu a fost insarcinat sa supravegheze constructia unor nave militare comandate la santierele navale din Londra, printre care si celebrul bric “Mircea” al carui comandant a fost.
Lansarea pe apele Tamisei a bricului “Mircea” a dat prilej de o deosebita manifestare de bucurie si entuziasm din partea participantilor romini la aceasta festivitate. Cita speranta si incredere au inspirat patrioticele cuvinte ale lui Ion Ghica – ministrul nostru la Londra, de atunci – cu ocazia botezului acelei nave, al carei nas era, cum si cuvintele nemuritorului poet Vasile Alecsandri, care cu ocazia festivitatii a urat ca intr-o zi sa poata cinta victoriile pacifice ale bricului, ceea ce a dat prilej lui Ion Ghica sa scrie comandorului Urseanu: “Faca cerul ca fericita calatorie a lui «Mircea» pe marea cea periculoasa sa fie de bun augur, si sa deschida Rominiei o era de actiune asupra marilor. Urez tinerilor argonauti de sub directiunea si conducerea voastra, un viitor glorios si mare, rugindu-va sa primiti fratestile si cumetrestile mele salutari” (30 iulie 1883).
Intrarea Romaniei in razboiul sirbo-bulgar din 1885, a dus la trimiterea pe Dunarea de sus a unei parti din flotila de razboi, sub conducerea comandorului Urseanu, compusa din «Mircea», «Fulgerul», «Grivita», «Rahova», «Opones», «Smirdan» si trei salupe de politie – «Poterasul», «Granicerul» si «Sentinela» – pentru a proteja libertatea navigatiei. Cu aceasta ocazie s-a produs urmatorul incident: in dreptul Vidinului, sirbii au tras asupra lui «Mircea», care purta flamura comandantului-sef (comandorul Vasile Urseanu). O barca care a fost trimisa cu un ofiter, spre a cere explicatii, a fost intimpinata cu gloante; cu toate acestea barca inainta spre mal. In urma explicatiilor date, se vazu ca sirbii nu stiau sa distinga pavilionul romin de cel bulgar.
Sub comanda generalului Dumitrescu Maican, secondat de colonelul Murgescu – ajutorul comandantului, si de comandorul Vasile Urseanu, alaturi de colonelul Mihai Draghicescu – intemeietorul si directorul scoalei de marina, seriile de ofiteri promovati de aceasta scoala au completat cadrele marinei pentru noile unitati de nave aduse din strainatate.
Vasile Urseanu a comandat o perioada de timp si crucisatorul «Elisabeta», cu care a strabatut Marea Mediterana, Oceanul Atlantic, Marea Nordului si Marea Baltica, facind astfel cea mai lunga calatorie pe care o nava de razboi romina a intreprins-o in acele vremuri.
In anul 1898, avansat contra-amiral, a fost numit inspector general al porturilor si navigatiei; dupa doi ani demisioneaza din dorinta proprie fara vreun motiv determinat din cauze oficiale, trecind in cadrele rezervei. In 1912 a fost inaintat vice-amiral in rezerva, iar in 1913 a fost mobilizat pe linga Marele Certier General. Amiralul Vasile Urseanu si-a consacrat viata marinei pe care a iubit-o, de care a fost sufleteste strins legat si pe care a slujit-o timp de peste trei decenii cu o neatinsa pasiune, de care este capabil numai acel om care-si identifica obiectul profesiunii cu stradaniile, gindurile si nazuintele sale zilnice.
Cunoscator profund al celui mai important fluviu din lume si a importantei economice a transporturilor pe apa, a staruit din toate puterile si pe toate caile pentru crearea unei marine comerciale rominesti atit la Dunare, cit si la mare. El cunostea importanta intereselor noastre la Dunare si la Marea Neagra, unde tot exportul si importul nostru se facea numai de catre nave sub pavilion strain. In acele timpuri, cind la Dunare nici macar barcile nu purtau pavilion rominesc, el a avut curajul sa solicite infiintarea unei flote comerciale care sa faca transporturi mondiale. Prin munca neprecupetita si insistentele staruitoare depuse de amiralul Urseanu, colonelul Mihai Draghicescu, etc., indemnati fiind – probabil – si de cuvintele intelepte ale lui Mihail Kogalniceanu – “Cheia mintuirii noastre este drumul Dunarii spre marea larga…” – invingind toate opozitiile si vitregiile oamenilor, s-a creat o modesta marina comerciala atit la Dunare cit si la mare, care – dupa decenii, in Rominia de azi s-a marit in mod considerabil; azi, navele sub pavilion rominesc brazdeaza toate marile si oceanele globului pamintesc.
Amiralul Vasile Urseanu a fost unul dintre fondatorii primei Societati Nationale de Navigatie Maritima, fiind ales membru in Consiliul de Administratie al acestei societati.
Sfera preocuparilor amiralului Vasile Urseanu nu s-a limitat numai asupra marinei; ea s-a extins si asupra astronomiei, stiinta pe care el a indragit-o inca de pe bancile scolare. Studiul astrilor – spunea adesea – a devenit a doua mea pasiune, dupa marina. Imbratisa insa, cu aceeasi caldura, si artele, si in general cultura.
Fiind deja in rezerva, in anii de maxima inflorire a activitatii astronomice a lui Victor Anestin, si-a gasit timpul ca a doua sa pasiune sa o fructifice din plin. Apelul infiintarii unei societati astronomice in Rominia, lansat de catre Anestin, gasi un puternic ecou in inima amiralului. Personalitate distinsa in Rominia, si peste hotare, incarcat de gloria unei vieti stralucite, era omul cel mai potrivit pentru a apare la presedintia unei societati stiintifice infiintata abia teoretic. In ziua de 27 ianuarie 1908, in sala Camerii de comert din strada Doamnei, amiralul Vasile Urseanu trece oficial pe arena astronomiei rominesti, prezidind prima adunare generala a Societatii Astronomice Romine, in prezenta a circa 30 de persoane. Printre hotaririle luate, s-au situat in primul rind formarea unui comitet pentru intocmirea statutelor societatii, precum si problema construirii unui observator astronomic al societatii – idee lansata de Victor Anestin mai inainte, intr-un articol al revistei “Orion”. Referindu-se la felul in care a decurs adunarea generala a societatii din ziua de duminica 27 ianuarie 1908, in numarul 7 din martie 1908 al revistei “Orion”, Victor Anestin scrie printre altele: “Domnii amiral Urseanu si maior Sclia, in special, au promis inaltul lor concurs; bunul mers al Societatii, este deci aproape asigurat”. De atunci a incoltit probabil in mintea amiralului dorinta de a-si construi prin mijloace proprii un observator astronomic pe care sa-l puna la dispozitia membrilor Societatii Astronomice Romine.
Constituirea de fapt si de drept a Societatii Astronomice Romine “Flammarion”, a avut loc la 17 februarie 1908, cind s-au votat statutele si comitetul societatii pe anul 1908. Revista “Orion” nr.8 din aprilie 1908 publica in primele pagini Statutele votate si membrii Comitetului:
- “Presedinte d. contra-amiral V. Urseanu.
- Vice-presedinte d.Capitan comandor Catuneanu, directorul Institutului geografic al armatei.
- Secretar d. Victor Anestin.
- Casier d. avocat M.Negreanu.
- Membri: d-nii maior Sclia, sef de serviciu la Institutul geografic al armatei, P.Chitu, deputat (Craiova), locotenent de marina Negulescu, Sterie Michaileanu, Al.Andreescu, A.Zeneanu (Iasi), locotenent Urdarianu (Constanta) si I.Corbu (Bistrita – Transilvania)”.
Este semnificativ Art.1 din Statute privind scopul Societatii: “Se infiinteaza in Rominia o societate cu sediul in Bucuresti, care sa intruneasca toate persoanele, cari se ocupa in mod teoretic sau practic cu studiul cerului sau cari se intereseaza de dezvoltarea si propagarea astronomiei. Societatea isi propune sa lupte pentru infiintarea unui observator astronomic popular, sa publice buletine, memorii, etc.,si sa infiinteze cursuri populare. Pentru ajungerea scopului aratat se face apel la toti iubitorii de stiinta si progres”. De unde rezulta ca societatea infiintata nu avea numai rostul popularizarii astronomiei, ci si acela al cercetarii. Din nefericire insa, putini dintre astronomii romini activi in acea vreme au raspuns acestei chemari; nu intimplator Ion Corbu, in numarul 7 – martie 1908 al revistei “Orion”, referindu-se la aceasta problema, consemna: …nu inteleg retinerea celor care ar avea menirea”!
Lucrul cel mai durabil pe care l-a realizat Vasile Urseanu ca presedinte al Societatii Astronomice Romine, a fost construirea prin eforturi financiare proprii a unei cladiri in Bucuresti pe b-dul Coltei [actualul bulevard Lascar Catargiu – denumire purtata si in perioada interbelica; in perioada comunista, bulevardul s-a numit Ana Ipatescu – n.n.], cladire in forma de nava care in locul cel mai inalt – destinat, in cazul navelor, punctului de observatie – are instalata o cupola astronomica de 5 metri si care adaposteste o excelenta luneta Zeiss, cu diametrul obiectivului de 150 milimetri, in montura ecuatoriala si sistem de orologerie mecanica: actualul Observator Astronomic Popular din Bucuresti!. Intr-o scurta nota a revistei “Orion” nr.9, din mai 1908, se spune: “In ultima sedinta a Comitetului acestei societati, d.contra-amiral Urseanu, presedinte, a comunicat ca “de asupra unei cladiri noui a d-sale, va aseza o cupola astronomica, inzestrata cu o luneta. D-sa va pune acest mic observator la dispozitia membrilor societatei pina cind societatea va avea observatorul sau propriu”. Dupa circa un an de la aceasta nota, iata alta – referitoare la aceeasi problema – in “Orion” nr.15-16 din 1909 (pag. 155): “Observatorul Societatei Astronomice Romine: D. Contra-amiral Urseanu, presedintele Societatei astronomice romine si-a tinut cuvintul dat si a ridicat pe bulevardul Coltei un frumos observator astronomic. In acelasi timp a comandat la Zeiss, o cupola astronomica si o luneta de 200 milimetri obiectiv, cu toate accesoriile. O asemenea luneta, si mai cu seama de la fabrica Zeiss, este o luneta excelenta pentru observatiuni chiar mai grele. Cu o luneta buna de 200 milimetri obiectiv poti studia in amanuntimi Luna, planetele Jupiter, Saturn si poti sa observi bine principalele configuratiuni de pe Marte, ba si canalurile principale. Vor trece insa sease luni pina cind luneta sa fie gata, si bine inteles ca in primavara anului 1910 observatorul va fi cu totul completat. Tot atunci va incepe si adevarata activitate a societatei noastre. Multumita unui singur om, membrii Societatei, carora d.Contra-amiral Urseanu la pune la dispozitie observatorul d-sale, vor putea sa faca cunostinta mai de aproape cu obiectele ceresti”. Luneta instalata insa – probabil datorita firmei Zeiss – nu este de 200 milimetri, ci de 150 milimetri, avind in schimb calitati exceptionale. “Orion” nr.2 din octombrie 1910 publica prima fotografie a Observatorului “Amiral Urseanu” din Capitala. Cei care mai traiesc, si l-au cunoscut indeaproape pe omenosul si modestul amiral, povestesc cum nopti in sir astronomul scruta cerul cu luneta sa. “… mi-am construit casa in forma de yacht, cu cupola de observator, ca in acelasi timp cind fac observatii cu luneta pe bolta cereasca, sa am senzatia ca plutesc si pe mare…” povestea mecanicul Spiridon Popescu despre acel om blind, popular, cu barba frumos ingrijita, in uniforma impecabila de amiral pe care o imbraca in zilele de sarbatoare si in plimbarile pe care le facea cu sotia sa la soseaua Kiseleff.
Dupa 60 de ani, colectivul Observatorului Astronomic Popular din Bucuresti, inconjurat de zeci de astronomi-amatori reuniti in Astroclubul Central Bucuresti de pe linga Observatorul Popular, traduce in viata gindurile inaintasilor. La Sesiunea comemorativa de la acest observator, in 1968, inchinata primei Societati Astronomice Romine si fauritorilor ei, s-au prezentat un numar de 18 comunicari; au fost de fata astronomi – in frunte cu directorul Observatorului Astronomic al Academiei, astronomi-amatori, amirali si ofiteri de marina, etc., care, dezvelind o placa comemorativa, si-au adus cu emotie aminte de infaptuirile amiralului Vasile Urseanu si ale astronomului Victor Anestin. Din concluzii s-a desprins necesitatea reinfiintarii Societatii Astronomice Romine, in conditiuni noi, precum si propunerea ca Observatorul Astronomic Popular sa primeasca denumirea Amiralului Urseanu, care s-a evidentiat la vremea sa printr-o stralucita personalitate, prin merite exceptionale, printr-un evident patriotism.
de Cpt.de marina PETRE BONTIDEANU
Articol publicat in revista ANDROMEDA,
Buletin stiintific, Seria II-a, anul II, Nr.1-2 1970
editat de Observatorul Astronomic Popular din Bucuresti