Uranus


Planeta Uranus. Imagine luată de sonda Voyager
2 pe 10 ianuarie 1986.
Foto: Calvin J. Hamilton

Planeta Uranus este a şaptea ca depărtare de Soare şi a treia ca mărime din sistemul solar. Pentru că strălucirea ei este mică, planeta nu a fost cunoscută în antichitate. Uranus se poate vedea cu ochiul liber, la limita vizibilităţii, şi a fost observată sporadic de unii astronomi ce nu si-au dat seama că este o planetă.

Descoperirea lui Uranus

În noaptea de 13 martie 1781, pe când observa cerul, căutând stele duble, nebuloase şi galaxii, astronomul William Herschel găseşte o stea ce nu se afla pe hărţile vremurilor. Privită la puteri mari steaua apărea ca un disc, nu ca un punct. Herschel era convins că a descoperit o cometă, ce uneori au aspect de disc planetar.

După câteva seri, a privit din nou spre noul obiect şi a observat că s-a mişcat printre stelele fixe. Astronomii au aşteptat ca acestă cometă să dezvolte o coadă cum se întâmplă de obicei, dar în zadar: obietcul era rotund cu margini bine definite.

În vara lui 1781, după ce s-au strând mai multe observaţii, s-a calculat orbita obiectului şi s-a observat că se aseamănă cu orbita unei planete ce se roteşte în jurul Soarelui la o distanţă de 3 miliarde de km.

Astfel acest obiect a fost numit planetă şi a primit numele de Uranus.

Numele planetei

Iniţial planeta a primit numele de "Georgium Sidus", numele regelui Angliei de atunci, George al III-lea. Cu toate că astronomii europeni nu au fost de acord cu acest nume, planeta a fost numită aşa în anglia până în 1850.

Astronomul Johann Ebert Bode a venit cu ideea ca planeta să primească numele tatălui lui Saturn, fiind următoarea planetă ca departe după aceasta. Astfel planea a primit numele de Uranus.

Orbita planetei

Uranus se află la o distanţă medie de 2,8 miliarde de km depărtare de Soare (de 19 ori mai departe decât Terra). O rotaţie completă în jurul Soarelui se face în 84 de ani pământeni.

Ceea ce este interesant la planetă este că se învârte în jurul axei proprii odată la 17,24 ore. Acest lucru pare impsibil pentru o planetă de 4 ori mai mare decât Terra. De fapt Uranus este o planetă gazoasă la fel ca Jupiter şi Sautrn, acesta fiind motivul pentru care se poate roti atât de repede.

Un alt fapt interesant este acela că axa de rotaţie a planetei este înclinată cu 98°. Practic Uranus se rostogoleşte pe orbită. Cândva, la începutul formării sistemului solar, Uranus s-a ciocnit cu un corp mare, care l-a răsturnat.

Atmosfera

Privit prin telescopele terestre, discul planetei este lipsit de detalii. Atmosfera planetei (de fapt întreaga planetă) este compusă din hidrogen şi heliu, plus alte câteva elemente în cantităţi mici: metan, amonia şi urme de apă.


Uneori în atmosfera planetei apar nori. În această imagine realizată
cu telescopul Hubble pe 8 august 1998, se vă nori, inele
şi 10 sateliţi. Foto: Erich Karkoschka (University of Arizona) and NASA

Culoare planetei este verde - albăstruie, dar nu din cauza apei ci din cauza existenţei metanului. Lumina ce vine de la Soare este reflectată de atmosfera planetei, ce se află sub un strat de metan. Când lumina trece prin acest strat, este absorbită componeta roşie e ei de câtre metan, rezultând numai culoarea verde - albăstruie pe care o vedem.

80% din masa planetei se află în nucleul acesteia care este lichid, compus din apă, metan şi amoniac. În interiorul nucleului se află o porţiune şi mai densă.

Atmosfera planetei este aranjată în benzi, diferite tipuri de nori ce apar la anumite latitudini. Aceeaşi împărţire a atmosferei s-a observat şi la celelalte planete gazoase.

Uneori pe discul planetei apăreau pete albe, nori în atmosferă. Norii au fost observaţi mai de aproape de sonda spaţială Voyager 2 ce a trecut pe lângă Uranus în 1986. Norii se mişcă foarte repede, cu viteze cuprinse între 100 şi 400 km/h.

Temperatura deasupra norilor este de -216°C, ea crescând pe măsură ce ne apropiem de nucleu.

Pentru că are un nucleu dens, planeta are şi un câmp magnetic, de 48 mai puternic decât cel al planetei noastre. Câmpul magnetic este răsturnat şi el, fiind înclinat la 60° faţă de axa planetei.

Inelele lui Uranus


Inelele planetei Uranus. Imagine luată cu telescopul Hubble.
Foto: NASA

Inelele planetei au fost descoperite în 1977, fiind primele inele descoperite după cele ale lui Saturn.

Ele s-au descoperit indirect în timpul unui fenomen numit ocultaţie: planeta a trecut peste o stea. Înainte de a acoperi steaua, acesta a clipit de cinci ori. La fel s-a întâmplat şi după ce a apărut. Astfel s-a observat că există cinci inele, invizibile de pe Terra.

Până acum, datorită sondei Voyager 2, au fost descoperite şi alte inele ale planetei. Momentan sunt cunoscute 13 inele. Acestea nu sunt la fel de spectaculoase ca cele ale lui Saturn, fiind foarte subţiri. Cel mai lat inel are 100 km. Acesta este şi motivul pentru care nu sunt vizibile de pe Terra.

 


Numele inelelor lui Uranus. Foto: NASA/JPL

Inelele sunt compuse din praf. Acest praf vine de pe sateliţii planetei: a fost aruncat în spaţiu când diferiţi meteoriţi au căzut pe aceştia. Cele mai mari fragmente din inel au 10 metri în diametru. Majoristatea particulelor din inel au dimensiuni de ordinul centimetrilor.

S-a descoperit în 1986 că spaţiul dintre inele nu este gol. Acolo se află particule de gheaţă, mult mai fine decât particulele din inel.

Inelele sunt denumite astfel (în ordinea depărtării de planetă): ζ, 6, 5, 4, α, β, η, γ, δ, λ, ε, Nu, Mu.

Sateliții lui Uranus


Cei mai mari sateliţi ai planetei. Cei cinci sateliţi sunt trecuţi la scară. Credit: NASA/JPL

 

Herchel însuşi a descoperit patru sateliţi ai planetei. Până în prezent s-au descoperit 27 de sateliţi. Toți poartă numele personajelor din piesele lui Willim Shakespeare şi Alexander Pope. Cinci dintre cei 27 de sateliţi sunt mari. Restul sunt asteroizi captaţi de planetă.

Sateliţii mici au orbite circulare şi se rotesc în planul ecuatorial al planetei. Au surpafeţe ce reflectă foarte puţin din lumina ce cade pe ei. Cel mai mare satelit mic are 180 km în diametru şi se numeşte Sycorax.


Cel mai straniu satelit al planetei Uranus: Miranda. Foto: NASA/JPL

Sateliţii mari au fost descoperiţi în secolele 18 şi 19 de astronomii William Herschel şi William Lassell. Satelitul Miranda a fost descoperi în 1948 de către Gerard Kuiper.

Cel mai mare satelit este Titania ce are 1577 km în diametru. Acesta are o suprafaţă ce a fost modificată de procese interne. Un canion gigantic se întâlneşte pe satelit.

Cel mai interesant satelit s-a dovedit a fi Miranda. Sonda Voyager 2 a trecut la numai 3000 de km depărtare de el. Miranda pare ca şi cum a fost rupt în două şi lipit la loc.

Ordinea deplasării de planetp
Nume
Distanța medie de planetă [km]
Înclinarea orbitei față de ecuatorul planetei
Perioada de revoluție în jurul planetei [zile]
Magnitudinea aparentă
Mărimea [km]
Anul descoperirii
VI
Cordelia
49800
0.085
0.335
23.1
40
1986
VII
Ophelia
53800
0.104
0.376
22.8
42
1986
VIII
Bianca
59200
0.193
0.435
22.0
51
1986
IX
Cressida
61800
0.006
0.464
21.1
80
1986
X
Desdemona
62700
0.113
0.474
21.5
64
1986
XI
Juliet
64400
0.065
0.493
20.6
93
1986
XII
Portia
66100
0.059
0.513
19.9
135
1986
XIII
Rosalind
69900
0.279
0.558
21.3
72
1986
XXVII
Cupid
74392
0.099
0.613
26
10
2003
XIV
Belinda
75300
0.031
0.624
21.0
80
1986
XXV
Perdita
76417
0.470
0.638
24.0
20
1986
XV
Puck
86000
0.319
0.762
19.2
162
1985
XXVI
Mab
97736
0.134
0.923
26
10
2003
V
Miranda
129900
4.338
1.41
15.3
471
1948
I
Ariel
190900
0.041
2.52
13.2
1158
1851
II
Umbriel
266000
0.128
4.14
14.0
1169
1851
III
Titania
436300
0.079
8.71
13.0
1578
1787
IV
Oberon
583500
0.068
13.46
13.2
1522
1787
XXII
Francisco
4276000
145.2
266.6
25.0
22
2001
XVI
Caliban
7231000
140.9
579.7
22.4
72
1997
XX
Stephano
8004000
144.1
677.4
24.1
32
1999
XXI
Trinculo
8504000
167.1
759.0
25.4
18
2001
XVII
Sycorax
12179000
159.4
1288.3
20.8
150
1997
XXIII
Margaret
14345000
56.6
1694.8
25.2
20
2003
XVIII
Prospero
16256000
152.0
1977.3
23.2
50
1999
XIX
Setebos
17418000
158.2
2234.8
23.3
47
1999
XXIV
Ferdinand
20901000
169.8
2823.4
25.1
21
2003

 

Misiuni spațiale spre Uranus

Planeta a fost vizitată de o singură sondă: Voyager 2. Sonda a studiat planeta câteva luni între 1985 şi 1986. Voyager 2 a trecut la numai 81.500 km depărtare de planetă pe 24 ianuarie 1986. A transmis singurele imagini de la faţa locului ale lui Uranus şi a sateliţilor săi.

Date interesante

  • 1781- anul în care a fost descoperită planeta
  • 84 - numărul de ani în care Uranus face o rotaţie în jurul Soarelui
  • 2.700.000.000 km - atâţia km sunt până la Uranus
  • 13 - numărul de inele ale planetei
  • -216° C - temperatura în atmosfera lui Uranus
  • 27 - numărul de sateliţi ai planetei




Greutatea pe Uranus

Greutatea este o măsură a masei unui obiect și a accelerației gravitaționale a planetei pe care se află obiectul. Pe o planetă mai puțin masivă vei cântări mai puțin decât pe una masivă. Din păcate nu poți sta pe Uranus pentru că nu are suprafață solidă.

Calculează-ţi greutatea pe Uranus!
Pe Pământ am
Pe Uranus ai avea