Stele căzătoare

dr. Harald Alexandrescu

Oricine priveste cerul intr-o noapte senina, poate fi martorul unui cunoscut fenomen luminos, numit in popor "stea cazatoare". Astfel, la un anumit moment, se iveste pe cer un punct luminos, ca o stea, ce pare ca se desprinde de pe bolta cereasca deplasindu-se cu mare viteza vreme de citeva clipe, dupa care se stinge.

In trecut oamenii superstitiosi credeau ca stelele cad cu adevarat, la moartea cuiva. Ori, numai intr-un singur an se inregistreaza aproape 4 miliarde de astfel de "stele cazatoare"! Ele sunt de fapt corpuri minuscule, ce nu depasesc de regula citeva grame, fiind corpurile cele mai numeroase din sistemul nostru solar si care circula in jurul Soarelui, avind traiectorii distincte. in mersul lor, aceste corpuri intilnesc Pamintul si patrund cu mare viteza in atmosfera terestra, dind nasterela respectivul fenomen luminos, denumit meteor corpul cosmic numindu-se meteorit.

Exista o categorie interesanta a acestor meteoriti, curentii meteoritici, cei care dau nastere la "ploile de stele". Traiectoriiloe acestora sunt calculate, cunoscindu-se perioada anuluisi locul pe bolta cereasca (numit radiant) al aparitiei lor. Dar spatiul cosmic este brazdat si de corpuri izolate. La intilnirea acestora cu Pamintul, ele traverseaza cerul in orice directie. in medie,intr-un anumit loc de pe Pamint se observa 4-6 meteoriti sporadici pina la marimea a sasea pe ora. Daca dimensiuniloe lor sunt mari, meteoritii provoaca fenomene lumiboase deosebite, cunoscute sub numele de bolizi.

Cum se desfasoara o astfel de "intilnire" dintr-o particula meteoritica si Pamint? Un corp meteoritic, aflat pe o orbita eliptica, are o viteza de 42 km/sec, el patrunzind in atmosfera Pamintului cu o viteza de 12-72 km/sec, in functie de unghiul de incidenta, in raport cu viteza Pamintului, de 30 km/sec. La inaltimea de 2000-3000 kilometri de suprafata Terrei, corpurile meteoritice patrund in straturile superioare ale atmosferei, extrem de rarefiate. Atingind treptat regiunile dense ale atmosferei, la altitudinea medie de 200 kilometri, frecarea cu mediul gazos al acesteia devine extrem de intensa. Atit corpul meteoritic, cit si aerul din jurul sau, incep sa se incinga.

Comprimarea puternica a particulelor de aer din fata meteoritului, ce nu au timpul necesarsa se dea la o parte, formeaza o adevarata perna de aer. La inaltimea de 100 kilometri temperatura suprafetei corpului ajunge la 2000oC, iar perna de aer din fata sa, datorita marii presiuni, ajunge la temperaturi de mii si zeci de mii de grade. Are loc o evaporare intensa, corpul consumindu-se rapid. Particulele de aer, amestecate cu materia meteoritica evaporata si ionizata, formeaza o sfera incandescenta, vizibila de pe Pamint. La altitudinea de 50-70 kilometri cea mai mare parte a materiei meteoritului este evaporata si pulverizata. Fenomenul luminos dureaza intre citeva fractiuni de secunda si citeva minute.

CURENTII METEORICI

Spatiul interplanetar este strabatut de miliarde de corpuri meteoritice, ale caror dimensiuni variaza de la ordinul micronilor la cel al kilometrilor. Unele dintre acestea strabat singure Cosmosul, pe orbite de obicei circumsolare, fiind corpuri meteoritice sporadice. Altele fac parte din urasi nori de corpuri meteoritice, formind curentii meteoritici Orbitele acestora pot fi asemanatoare orbitei Pamintului, curentii strabatindu-le in 1-3 ani, excentrice (afeliul gasindu-se dincolo de Jupiter), avind o perioada de revolutie de citiva zeci de ani, sau circulare de raza mare, cu o perioada de revolutie de 5-15 ani.

Cind Pamintul intilneste un asemenea curent, au loc adevarate "ploi de stele". Fenomenul luminos, meteorul, caracteristic oricarui corp meteoric ce patrunde in atmosfera terestra, se datoreste arderii si volatilizarii complete a corpului prin frecare cu paturile superioare ale atmosferei. Din aceasta cauza meteorii se observa ca niste dire luminoase, uneori foarte stralucitoare. Daca dimensiunile meteoritului sunt suficient de mari, acesta nu se volatilizeaza complet si ajunge la suprafata Pamintului, desi la traversarea atmosferei el pierde o parte din materia sa. Fenomenul luminos care insoteste caderea unui meteorit pe pamint se numeste bolid. Cantitatea de materie meteorica care ajunge zilnic pe pamint este apreciata la citeva tone.

In cazul curentilor meteorici, datorita traiectoriilor paralele ale corpurilor ce patrund in atmosfera si ca urmare a efectului de perspectiva (similar celui datorita caruia avem de exemplu impresia ca sinele - paralele -ale unei cai ferate par sa se intilneasca in zare) direle luminoase ale meteorilor par a avea o origine comuna pe bolta cereasca, un punct de plecare, numit radiant. Denumirea radiantului este imprumutata de la cea a constelatiei (sau a stelei) in preajma careia se afla acesta.

Originea curentilor meteorici este in mod cert cometara. Primul care a precizat legatura dintre comete si curentii meteorici a fost astronomul italian G.Schiaparelli, care a aratat prin calcul ca Perseidele au aceeasi orbita ca si cometa Swift-Tuttle 1862 III. Astfel, de regula, curentii apar prin dezintegrarea - totala sau partiala - a nucleelor cometare, acestia avind in final aproape aceleasi orbite ca si cometele din care au provenit. Este posibil ca si ciocnirile dintre asteroizi, sau dintre asteroizi si comete, sau unele eruptii puternice de pe planetele gigante sa fie surse ale aparitiei curentilor meteorici, dar aceste ipoteze nu sunt inca confirmate.

BOLIZII

Am mentionat anterior acele corpuri ceresti care, patrunzind in atmosfera Pamintului, dau nastere la fenomenul luminos numit meteor. Am mentionat cu acel prilej ca, in contact cu aerul, materia corpului meteoritic respectiv, a carui greutate initiala nu depaseste citeva grame, se vaporizeaza rapid, pina la consumarea totala a materiei.

Ce se intimpla insa in cazul corpurilor meteoritice de dimensiuni mari? in acest caz frecarea cu aerul nu reuseste sa le consume in intregime, ele continuindu-si drumul spre suprafata Pamintului.
Arderea acestor corpuri dureaza mai mult, perna de aerajungind la temperaturi de zeci de mii de grade. Corpul respectiv apare ca un glob de foc urmat de o dira luminoasa. Aceste corpuri meteoritice sunt denumite bolizi.

De la altitudinea de aproximativ 50 kilometri, presiunea aerului, tot mai mare, devine din ce in ce mai puternica, viteza corpului fiind redusa din ce in ce mai mult. La 20-30 kilometri inaltime, corpul patrunde in "sona de oprire" unde datorita scaderii vitezei, frecarea cu aerul devine minima, iar fenomenul luminos inceteaza. La suprafata corpului se formeaza o crusta de topire, substanta incandescenta intarindu-se.

Din acest moment, meteoritul continua sa cada liber spre Pamint, sub actiunea propriei greutati. in momentul atingerii solului, meteoritul, a carui masa reprezinta acum doar a zeceaparte din masa sa initiala, arata ca o piatra de riu slefuita, avind o suprafata calda, o vaga amintire a corpului care "fierbea" cu citeva momente mai devreme. Racirea puternica este datorata ultimilor kilometri parcursi, unde temperatura atmosferei are valori negative.

La meteoritii de dimensiuni mai mari, caderea este insotita de zgomote puternice, si chiar de cutremurari ale solului in momentul impactului. Iar la meteoritii foarte mari, fenomenul luminos este extrem de puternic, depasind lumina Soarelui, si persistind pina la atingerea solului. Temperatura ridicata a corpului poate provoca chiar si incendii.

De multe ori acesti meteoriti, datorita presiunii laterale a aerului, ce atinge sute de kilograme pe kilometru patrat, se sparg sau chiar explodeaza la altitudini de 20-40 kilometri. in acest caz, pe Pamint cade o veritabila ploaie meteoritica, fragmentele imprastiindu-se pe mari distante.
Aceste corpuri meteoritice, care au reusit sa ajunga pe suprafata Pamintului se numesc meteoriti. Ei sunt singurele corpuri cerest care, inca inaintea erei spatiale, au putut fi studiate in laboratoarele terestre, prin metodele fizicii si ale chimiei.

METEORIII PE TERRA

In fiecare an cad pe suprafata Pamintului aproximativ 2 milioane tone de micrometeoriti, ce dau nastere la asa numitul praf meteoritic. Acesta, provenind din dezintegrarea in atmosfera a micrometeoritilor, inegresc zapezile albe ale muntilor inalti si cele ale regiunilor polare. La o masa initiala mai mica ce 5 kilograme, un meteorit se volatilizeaza complet la contactul cu atmosfera, lasind in urma sa produse gazoase si pulberi, care se lasa incet la sol. Astfel de produse sferice feruginoase au fost gasite si in depunerile milenare de pe fundul oceanelor.

Se formeaza astfel un depozit anual de materie meteoritica pe suprafata Terrei de 4 grame pe kilometru patrat. in cele 5 miliarde de ani de existenta a Pamintului, aceasta cantitate reprezinta un strat cu o grosime ce nu depaseste 1 centimetru, deci complet nesemnificativ din punct de vedere mecanic, el neinfluentind miscarea de rotatie a Pamintului. in schimb, atmosfera terestra cistiga aproximativ 2000 atomi de sodiu pe secunda si pe centimetru patrat.

Datele de mai sus includ, in afara prafului meteoritic, si meteoritii ce cad efectiv pe suprafata Pamintului. Acestia din urma reprezinta aproximativ 4 tone pe zi, respectiv 2.000 tone anual, de materie cosmica ce ajunge pe Pamint.

Numarul micrometeoritilor ce produc efecte luminoase pina la magnitudinea patru este de aproape 24 milioane pe zi. S-a calculat, de exemplu, ca un astfel de micrometeorit, vizibil la altitudinea de 100 kilometri ca o stea de magnitudinea doi, are o masa de 12-25 mg. in raport cu micrometeoritii, ale caror mase nu depasesc citeva miligrame, meteoritii de dimensiuni medii sau mari sunt mult mai masivi****. Astfel, numarul meteoritilor care la impactul cu atmosfera terestra au o masa ce depaseste 5 kilograme, este de aproape 6 pe an pe o suprafata de 550.000 km2.

Acestia produc zgomote asemanatoare unor tunete departate, pe suprafata Pamintului cazind bucati de citeva zeci de grame. Numarul meteoritilor avind o greutate initiala de peste 3 tone, este de un neteorit la 20 de ani pentru accasi suprafata. Acestia produc efecte luminoase si sonore extrem de puternice. Pe Pamint ajung corpuri meteoritice avind pina la 55 kilograme. Marii meteoriti, capabili sa produca cratere in momentul impactului, apar in medie la 150 de ani.

Printre cei mai mari meteoriti cunoscuti pina in prezent, pe primul loc se situeaza meteoritul Hoba, descoperit in anul 1927 in Africa de sud-vest, avind o greutate de 70 de tone. in continuare se situeaza in ordine meteoritii Anihito (Cap York) avind 33 tone, descoperit in Groenlanda la inceputul secolului trecut, Bacubirito, de 25 tone, descoperit in Mexic in anul 1863 si Mbosi, avind 25 tone, descoperit in Tanganica in anul 1930.

in afara acestor meteoriti, de dimensiuni cu adevarat impresionante, Pamintul s-a mai intilnit si cu alti giganti, care insa au explodat in spatiu, ori s-au sfarimat la contactul cu solul, producind cratere de mari dimensiuni. Astfel, craterul din statul Arizona (SUA), denumit de indigeni Groapa Diavolului, are un diametru de 1207 metrisi o adincime de 174 metri. in jurul sau se afla zeci de tone de materie meteoritica, cel mai mare fragment cintarind 425 kilograme. Tot de natura meteoritica sunt si craterele din Texas - SUA (180 metri), Hengur - Australia (120 metri), Webar - Arabia (109 si 60 metri) si altele.

LEGENDELE METEORITILOR



Incadin cele mai vechi timpuri meteoritii, "pietrele cazute din cer", i-au impresionat puternic pe oameni. Astfel au aparut cultele inchinate meteoritilor, identificarea lor cu divinitatea, ei fiind incarcati de sacralitate celesta, reprezentind insusi cerul. Se recunostea in ei "forma prima" ("pietrele de lumina" in credintele dayaksilor marini din Sarawak) ce reflecta tot ce se petrece pe pamint. La popoarele care isi reprezentau cerul ca fiind din cristal de roca, sau tronul celest ca fiind din cuart, meteoritii reprezentau bucati desprinse din aceste roci. Ei erau folositi in initierile ta'anice ale populatiilor bastinase din Australia, din America de Nord, sau la Negritos de Malacca. Astfel samanul (cel care "vede" ceea ce ramine invizibil pentru profani - viziunea in timp si spatiu, sufletul bolnavului, spiritele) folosea pietrele ceresti pentru sporirea capacitatilor sale vizionare, printr-o apropiere mistica cu cerul.

Iin Creta veche meteoritii erau numiti "pietre de fulger", "dinti de fulger" sau "securile zeilor", fulgerul fiind arma zeului din cer. Palladionul Troiei era considerat cazut din cer, iar autorii antici recunosteau in el statuia zeitei Atena. Meteoritul din Pessinonte, in Frigia, era venerat ca o imagine a Cybilei. El a fost transportat la Roma putin timp dupa al doilea razboi punic.

Unele dintre mormintele stravechi din diverse regiuni ale lumii, de la cele aztece pina la curganele scite, contineau aschii meteoritice, puse acolo odata cu mortii. intr-un mormint mexican a fost gasit un meteorit cintarind 1500 kilograme. Au fost batute monede avind imagini de meteoriti "sfinti" si au fost construite temple pentru divinizarea lor. Un astfel de cult este practicat pina in zilele noastre la Mecca (Arabia Saudita), centrul religios al mahomedanilor. in cunoscuta moschee Ka'aba se afla miatra meteoritica Hasdar el-Asvad, venerata de credinciosi.

Aceste credinte mistice despre meteoriti aveau un singur element real: provenienta lor cosmica. Dar, de-a lungul veacurilor, originea lor extraterestra a fost nu o data pusa la indoiala. inca din antichitate, Aristotel considera ca fenomenul respectiv este exclusiv atmosferic, asemanator fulgerului, provocat de aprinderea unor vapori de apa care se ridica de la suprafata Pamintului. Altii explicau provenienta meteoritilor ca fiind roci terestre ridicate la mari inaltimi de trombe de apa si cazute pe pamint. Se facea o asociere cu acele ploi ciudate de viermi, alge sau broaste, care fusesera semnalate diferite ocazii.

Insasi Academia Franceza a impartasit pina in secolul 19 acest punct de vedere. Este semnificativ evenimentul care a avut loc in anul 1790, cind sute de oameni au asistat la caderea unui meteorit in Gasconia, intocmind un act ce a fost trimis Academiei. Membrii acesteia - printre care si savantul Lavoisier - si-au mentinut in continuare pozitia, punctul de vedere exprimat fiind ca "din punct de vedere fizic, caderea pietrelor din cer nu este posibila". Abia in anul 1803, dupa caderea unei intense ploi meteoritice in oraselul Laigle, originea cosmica a meteoritilor a fost unanim recunoscuta.

Din aceasta cauza primele cercetari cu caracter stiintific asupra meteoritilor au aparut relativ tiriu. Pozitii juste in acest sens au avut, la sfirsitul secolului 18, E. Halley, J.J. Scheuchzer, P.S. Pallas, G.F. Lichtenberg. Tot atunci, studiind stirile existente in literatura cu privire la caderile de meteoriti, E. Chladni a ajuns la ideea originii cosmice a acestora, emitind ipoteza potrivit careia meteoritii circula in spatiul cosmic ca orice corp ceresc si cad pe Pamint atunci cind, in drumul lor, se intersecteaza cu acesta.

O frumoasa legenda referitoare la meteoriti a fost prezentata de ilustrul popularizator al astronomiei in tara noastra, Victor Anestin. in documentata sa lucrare "Cometele, eclipsele si bolizii ce s-au observat in Rominia intre 1386 si 1853" (Bucuresti 1912), el scria: "in privinta bolizilor e interesant sa-i punem in legatura cu o credinta foarte raspindita in poporul nostruasupra «deschiderii cerului». Astfel, poporul nostru crede ca in noaptea de Boboteaza si in noaptea de Sfintul Andreiu se deschide cerul. Nu se putea ca aceasta credintasa nu-si aiba izvorul in vreun fenomen astronomic si singurul fenomen care ar putea talmaci aceasta credinta in deschiderea cerurilor este numai aparitiunea bolizilor".

FIERUL METEORITIC

Popoarele preistorice au prelucrat fierul meteoritic cu mult inainte de a invata topirea metalelor si prelucrarea minereului de fier terestru. Aceste popoare prelucrau anumite minereuri (piatra, de exemplu), ele constituind materii brute pentru confectionarea uneltelor. Similar au procedat - pima la o epoca destul de recenta - si unele popoare care nu cunosteau metalurgia: ele prelucrau fierul meteoritic folosind ciocane de silex, fasonind obiecte folositoare activitatilor lor. in acest mod isi prelucrau eschimosii din Gröenlanda cutitele lor, folosind fierul meteoritic. Cind Cortez i-a intrebat pe sefii asteci din ce isi fac cutitele, acestia i-au aratat cerul. Maiasii din Yucatan, incasii din Peru, aztecii, prelucrau numai fierul meteoritic, punindu-l mai presus decit aurul. Ei nu cunosteau topirea minereurilor. Metalurgia propriuzisa din America centrala si meridionala este foarte probabil de origine asiatica, fiind apropiata de procedeele folosite in China de sud.

Si popoarele antichitatii orientale au folosit practici similare. Cuvintul sumerian "an-bar",cea mai veche denumire a fierului, este format din semnele pictografice "cer" si "foc", ele traducindu-se prin "metal celest". La rindul lor, vechii egipteni, nu au cunoscut decit fierul meteoritic. Ei foloseau termenul "fier din cer", sau mai exact, "metal din cer". La hititi, un text din secolul XIV arata ca regii hititi foloseau "fierul negru din cer". Fierul meteoritic este cunoscut in Creta din epoca mionica (anii 2000 i.Ch.), dovada fiind obiectele din fier gasite in mormintele din Knosos. Originea celesta a fierului este atestata de cuvintul grec "siedros" (sidus,-eris = stea, avidu = a straluci).

Cu toate acestea, folosirea meteoritilor nu a fost in masura sa promoveze o adevarata epoca a fierului, in primul rind datorita faptului ca "fierul celest" era extrem de rar, la fel de pretios ca aurul, folosirea sa fiind mai ales rituala. A fost necesara descoperirea topirii minereurilor, pentru a se inaugura o noua etapa in viata umanitatii, epoca metalelor cind, spre deosebire de arama si bronz, metalurgia fierului a devenit foarte repede industriala. Dar tratamentul aplicat minereului de fier terestru nu era similar celui aplicat fierului meteoritic si se deosebea de topirea aramei si cuprului. Oricum, in primele etape ale metalurgiei fierului, acesta si-a pastrat sacralitatea, indiferent daca provenea din bolta cereasca, sau era extras din adincul pamintului. Iar fierul meteoritic era considerat ca isi pastreaza caracterul mistico-religios.

Beduinii din Sinaf considerau ca cel care reuseste sa-si faca o sabie din fier meteoritic, devine invulnerabil in lupta si capabil sa-si doboare toti dusmanii. "Metalul ceresc" este strain de pamint, provine "de sus", poate face chiar miracole.

Credinte similare se intilnesc chiar la popoare cu o istorie culturala destul de avansata: in Grecia, Turcia, Persia, India, la Dayasi, etc. Astfel incit, abia dupa succesul industrial al fierului se poate vorbi de etapa metalurgica a umanitatii. Descoperirea si progresele ulterioare ale aliajelor fierului au revalorizat toate tehnicile metalurgice traditionale. Metalurgia fierului terestru a facut acest metal apt pentru a fi folosit in mod curent.

STRUCTURA METEORITILOR

Am mentionat anterior ca meteoritii, inca inainte de era spatiala, au fost singurii mesageri cosmici ce au putut fi studiati in laboratoarele terestre.

S-a constatat astfel, ca peste 90% din masa meteoritilor este constituita din fier, siliciu, magneziu, celelalte elemente fiind, indiferite proportii, nichelul, aluminiul, calciul si altele, in esenta aceleasi elemente care se gasesc si pe pamint. in functie de compozitia lor chimoca, meteoritii pot fi incadrati in trei grupe, respectiv cei ferosi, siderolitii, in care predomina fierul si nichelul, cei pietrosi, aerolitii, alcatuiti din oxigen, fier, siliciu, magneziu, precum si cei micsti, fieropietrosi, respectiv sideritii. Cei mai numerosi, peste 60% din numarul total al meteoritilor investigati, sunt meteoriti pietrosi.

Studiile de laborator au condus la concluzii interesante, privitor la prezenta in corpul meteoritilor a unor compusineidentificati in starea respectiva pe Pamint. Acestia au primit numele celor care le-au pus in evidenta: troilitul (un fel de sulfura de fier), schreiberzitul, lawrencitul, dobreelitul si altele. Existenta lor in meteoriti se explica prin conditiile diferite celor de pe Pamint in care ajung meteoritii pe suprafata Terrei: variatii mari de temperatura si presiune, influentele suferite in spatiul cosmic, prezenta radiatiilor din mediul interplanetar. Au mai fost identificate minerale ca feldspatul, olivina, piroxenul, precum si uneleelemente radioactive: uraniu, toriu. Acestea din urma au fost folosite pentru a determina virsta meteoritilor. S-a constatat astfel ca multi meteoriti au virste de milioane de ani, iar cei mai "batrini" au chiar 3-4 miliarde de ani.

Unii oameni de stiinta explica si existenta tectitelor (pietre stravechi ce contin mai ales bioxid de siliciu) ca fiind tot de origine meteoritica, dar acest punct de vedere nu a fost confirmat, in primul rind deoarece pina in prezent nu a fost observat nici un caz de cadere a lor.

Foarte controversata ramine si problema existentei unor urme de viata in interiorul unor meteoriti. S-au gasit hidrocarburi parafinice si compusi organici cu continut de oxigen, dar aceasta nu implica in mod obligatoriu originea lor biologica. Ca de altfel descoperirea intr-un meteorit cazut in SUA a unor fragmente de nucleoproteine (acid ribonucleic), prezenta acestora putind fi explicata si prin contaminarea meteoritilor cu germeni pamintesti. Pe de alta parte, in corpul a doi meteoriti (cazuti in anul 1938 in Africa si in anul 1964 in Franta) au fost identificate 5 specii de fosile diferite, dintre care una total necunoscuta pina in prezent pe Pamint. Nu trebuie deci exclusa nici posibilitatea ca acesti meteoriti sa provina din fragmentarea unui corp ceresc unde au existat cindva respectivele vietati.

Pentru identificarea unui meteorit se foloseste un procedeu clasic, respectiv tratarea pietrei respective cu acid azotic. Apare in acest caz o retea caracteristica de benzi si linii - figurile lui Widmannstätten.

Evident, prezenta acestor corpuri ceresti a avut, inca din cele mai vechi timpuri, un puternic impact asupra oamenilor.

METEORItII DIN ROMINIA

Vom continua incursiunea noastra in lumea meteoritilor, prezentind citeva caracteristici ale meteoritilor cazuti pe teritoriul tarii noastre. Ne vom referi astfel le cei 6 meteoriti cunoscuti pina in prezent, observati de martori oculari si identificati la fata locului imediat dupa cadere. in ordine cronologica, acestia au cazut in zonele: Madaras, judetul Mures, la 4 septembrie 1852; Cacova, judetul Caras-Severin, la 19 mai 1857; Ohaba, judetul Sibiu, la 10 octombrie 1857; Jadani, judetul Timis, la 31 martie 1875; Moci, judetul Cluj, la 3 februarie 1882; Sopot, judetul Dolj, la 27 aprilie 1927.

Meteoritul de la Madaras a cazut in timpul zilei, pe o vreme frumoasa, calda, cu cerul complet senin, producind in cadere un zgomot continuu, cu detunaturi mai puternice din timp in timp, rezultat al fragmentarii acestuia, auzite pe o intindere de 80 de kilometri. Din acest meteorit au fost gasite peste 30 de fragmente, raspindite pe o suprafata de aproape 2 kilometri patrati, avind greutati intre 250 grame si 5 kilograme.

Meteoritul de la Cacova s-a apropiat de sol cu o viteza foarte mare, la orele diminetii, producind in cadere zgomote caracteristice. La impactul cu solul a produs o detunatura si un nor de fum, afundindu-se in pamint la o adincime de 7 centimetri si aprinzind iarba din zona inconjuratoare. De altfel, el avea temperatura ridicata si dupa dezgropare. Meteoritul cintareste 510 grame si are forma unui con turtit. in prezent exemplarul este pastrat in colectia de meteoriti de la Hofmuzeum din Viena.

Meteoritul de la Ohaba, pastrat in prezent in acelasi muzeu, a cazut noaptea, producind efecte luminoase si sonore deosebite. El a fost gasit dimineata urmatoare, ingropat in pamint. Este acoperit cu o crusta neagra si are o forma de piramida neregulata patrulatera cu inaltimea de 35 centimetri.

Meteoritul de la Jadani a cazut chiar in sat, in curtea unor tarani. Au fost gasite in total 9 fragmente cu o greutate totala de 144,12 grame. Se presupune ca fragmentele mai mari nu au fost gasite. Meteoritul cazind in timpul zilei, au fost inregistrate numai fenomene acustice. Fragmentele erau reci, cu toate ca aveau crusta neagra si raspindeau un puternic mirosde pucioasa. Unul dintre fragmente (avind 3,93 grame) se afla la Muzeul mineralogic din Cluj-Napoca.

Meteoritul de la Moci a cazut in jurul orei 15, fragmentele sale raspindundu-se pe o suprafata eliptica de 15 kilometri lungime si 3 kilometri latime. Stralucirea orbitoare a globului de foc, avind o culoare violeta, a putut fi vazuta in toata partea nord-vestica a Transilvaniei. Dupa disparitia meteoritului, pe firmament a ramas o dira alb-cenusie. Se apreciaza existenta a 2000 fragmente, in greutate totala de 300 kilograme. Acesta a fost exemplul tipic al unui meteorit de explozie. Exemplare din meteorit se gasesc raspindite la muzee si colectii din toata lumea. La muzeul din Cluj-Napoca se gasesc peste 42 kilograme de fragmente.

Meteoritul de la Sopot a cazut la ora amiezii in partea sud-vestica a comunei. Nici in cazul acestui meteorit nu a fost observata traiectoria luminoasa, el facindu-se remarcat doar prin zgomotul produs si prin detunaturile auzite in momentul exploziei si fragmentarii sale. Au putut fi gasite si adunate 953,287 grame de astfel de fragmente, cea mai mare parte dintre acestea aflindu-se la Muzeul din Craiova. Fragmente ale acestui meteorit se afla la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului Bucuresti, precum si in unele colectii particulare [Din echipa de specialisti care au participat pe teren la identificarea si recoltarea ramasitelor meteoritului, a facut parte si profesorul astronom Constantin Pirvulescu (decedat prematur in anul 1945), a carui personalitate a fost pe nedrept marginalizata in regimul comunist, datorita coincidentei de nume cu cel al politicianului dizident care l-a infruntat si contestat direct pe dictatorul Nicolae Ceausescu. Astronomul Constantin Pirvulescu a fost rasplatit de oficialitatile vremii, inclusiv prin oferirea a 7 fragmente ale meteoritului. Dintre acestea, vaduva savantului, doamna Flora Pirvulescu, a oferit unul din fragmente Observatorului Astronomic "Amiral Vasele Urseanu", iar ulterior (foarte exact, la data de 15 iulie 1987), a mai oferit un fragment si autorului lucrarii de fata, care a devenit astfel unul din putinii colectionari particulari de mostre de meteoriti din lume. Doamna Flora Pirvulescu a insotit aceasta donatie si cu o colectie exprem de pretioasa de carti si manuscrise ale sotului sau, completind astfel un arc peste timp, a carui origine se regaseste exact cu 30 de ani mai devreme, cind proaspatul astronom absolvent al sectiei de specialitate, actualul autor, a avut-o printre dascalii de astronomie si pe fiica profesorului, doamna Carina Pirvulescu - n.a.].

Analizele chimice efectuate asupra acestor meteoriti, dovedeste ca ei au compozitia, structura si aspectul meteoritilor pietrosi, chondritici, predominind materialul silicatat in raport cu sulfurile.

IDENTIFICAREA METEORITILOR

Incheind incursiunea facuta in lumea meteoritilor si a legendelor tesute in jurul acestora, vom prezenta citeva date referitoare la identificarea meteoritilor. ªi nu este exclus ca oricare dintre cititori sa aiba sansa de a descoperi vreun fragment inca ascuns din aceste pretioase pietre ceresti.

Am mentionat anterior ca in fiecare an cad pe Pamint mii si mii de meteoriti. Dintre acestia insa, numarul celor descoperiti si colectati este exttrem de mic. in primul rind deoarece cea mai mare parte a suprafetei Pamintului este acoperita de ape, iar pietrele ceresti care cad in mari si oceane sunt iremediabil pierdute; alti meteoriti cad in paduri neumblate, se ingroapa in nisipurile deserturilor sau in alte locuri pustii. Iar dintre ceilalti meteoriti, multi nu sunt recunoscuti ca atare, mai ales in cazurile (destul de dese) cind caderea lor nu a fost observata.

Evident, recunoasterea unui meteorit nu este deloc usoara, multi dintre ei putind fi confundati cu rocile terestre. Ca semn distinctiv pentru cei mai multi dintre meteoriti este crusta de topire, despre care am mai vorbit. Aceasta are, de obicei, o culoare neagra sau cenusiu inchis, deosebindu-se de suprafetele de spartura, colorate mai deschis, deobicei cenusiu. in structura crustei se pot observa urmele actiunii curentilor atmosferici.

Exista insa si meteoriti la care crusta este stravezie, sau este mincata de rugina. in sparturile meteoritilor pietrosi apar adesea mici bucatele de nichel-fier de culoare alba, iar printre acestea se disting niste concretiuni aurii, alcatuite dintr-un compus al fierului cu sulful. Alteori, in spartura se pot observa asa numitii hondri, care seamana cu niste bile ce sunt raspindite prin toata masa meteoritului. Alt semn de recunoastere este reprezentat de adinciturile sapate de aer pe suprafata meteoritului, asa numitii regmaglipti, ce seamana cu urmele lasate de degete intr-o masa de plastilina.

Bineinteles, aceste citeva indicatii nu sunt suficiente pentru a stabili daca o piatra mai deosebita este sau nu de origine meteoritica. Sunt necesare in plus analize de laborator, dintre care cea mai semnificativa are loc in cazul meteoritilor ferosi, cind, turnind pe suprafata slefuita a unui astfel de meteorit o solutie de acid azotic, apare un desen complex, caracteristic, numit "figurile lui Widmanstätten".

Aici se incheie periplul in lumea meteoritilor, vizitatori ai Terrei venind din afara ei, unii insesizabili, prezenti doar sub forma stelelor cazatoare, altii chiar aterizind pe Pamint, insotiti de vacarmul si efectele sonore corespunzatoare, iar din timp in timp, chiar daca extrem de rar, vizitatorii cosmici pot deveni deosebit de violenti, de distrugatori, putind pune sub semnul intrebarii insasi existenta vietii pe Pamint.


BIBLIOGRAFIE:

Victor Stanciu si Eugen Stoicovici - METEORItII DIN ROMiNIA, lucrare editata de Institutul de Mineralogie Petrografie, Cluj, 1939.


dr. Harald Alexandrescu