Cometa Tempel 1


Tempel 1 de la 200 km depărtare. Nucleul
este activ: se văd câteva jeturi în partea
de jos. Pe acolo gazul este aruncat în spațiul.
Foto: NASA / JPL / Cornell

Aveți în fața ochilor pe Tempel 1, un obiect format în discul de praf și gaze din care s-au născut toate planetele. Tempel 1 nu este o planetă ci  o cometă, adică un bulgăre de zăpadă murdară compus din gaze înghețate, apă înghețată și praf plus roci măricele.

Totul este amestecat și ținut la temperatura spațiului dar cometa deține material mai prețios decât aurul: substanțele primodiale, materia din care s-a format sistemul solar. Aceasta este necontaminată iar astronomilor le place să o studieze.

Problema este că materialul cometar solid și nu poate fi studiat usor în această stare. Tot ce se poate este să se studieze modul în care cometa reflectă lumina Soarelui pentru că unele elemnte chimice absorb părți din ea. Se află câte ceva în acest mod dar nu prea multe.

Cuiva i-a venit ideea că dacă materialul cometar este încălzit va emite lumină iar aceasta va conține amprenta fiecărui element chimic din cometă plus „abundența” sa. NASA i-a făcut pe plac și a fost de acord cu ideea să se trimită o sondă spre cometă. Când sonda se va afla foarte aproape va elibereza un proiectil care se va izbi de cometă rezultând „lumina elementelor chimice”.

Zis și făcut și pe 12 ianuarie 2005 sonda Deep Impact a fost lansată din SUA cu destinația cometa Tempel 1 la 429 miloane de km depărtare. Viteza de croazieră a fost de 103.000 km/h, sonda ajungând în numai 174 de zile la cometă. Pe 4 iulie, în vecinătatea cometei, a fost eliberat proiectilul de cupru, dotat cu o camera la bord care își modifica singur traiectoria pentru a se izbi de cometă. După 24 de ore s-a produs impactul sonda și pământenii fiind cu ochii într-acolo

Am aflat atunci multe lucruri despre cometă(e), unele chiar suprinzătoare. De exemplu s-a aflat că o Tempel 1 este 75% spațiu gol. Asta înseamnă o structură „poroasă”  nu un bulgărede zăpadă. Eventual mii și mii de bulgări de zăpadă uniți. Materialul aruncat în spațiu în urma impactului era foarte fin, de consistența pudrei de talc, adică….foarte fin.  Cometa conține argilă și carbonați, materiale care se formează în prezenta apei.

Impactul a aruncat în spațiu între 10-25 de milioane de tone de praf și 5 milioane de tone de apă, cei mai înrăiți ecologiști fiiind  în stare să spună că este o risipă.


Iulie 2005, la 67 de secunde după impact. 5 milioane de tone de apă și aproximativ 20 milioane de kg de praf atuncate în numai câteva zeci de secunde în spațiu. Foto: NASA/JPL

 

Desigur că s-a format și un crater care ar fi trebuit să aibă un diametru de 100 m și o adâncime de 30 m,  insă  nu a putut fi observat pentru că sonda s-a îndepărtat  de cometă.

Misiunea a avut și un alt scop, care în perioada războiului rece i-ar fi speriat pe toți dușmanii SUA: precizia mare pe care NASA a avut-o. A reușit să ochească cu obiect de numai câțiva metri în diametru, care se deplasa cu 78.840 km/h, o zonă de 800 de m situată pe o cometă de numai 7 km care se deplasa cu viteza de 107.640 km/h.


Imagini din 2005 și 2011 ale regiunii unde impactorul s-a izbit de cometă. Cu săgeți este marcat craterul format de către pământeni. Foto: NASA / JPL / Cornell

 

O altă sondă spațială, altă misiune dar aceeași cometă. Intră în scenă sonda Stardust care în 2006 a vizitat cometa Wild 2. NASA a decis să reutilizeze sonda, modificându-i traiectoria pentru a ajunge la Tempel 1. Motivul este evident: studierea efectelor impactului produs în 2005.

Stardust a ajuns la Tempel pe 14 februarie 2011 și a observat craterul format, care avea 130 m și un deal central apărut din materia care a căzut înapoi pe cometă.

Surprinzătoare au fost modificările apărute în alte regiuni ale cometei. Undeva două cratere s-au unit formând o vale (în pătratul galben din imaginea de mai jos). Pe o cometă se pot întâmpla asemenea fenomene pentru că avem o suprafață instabilă, din gaze înghețate.


Imagini din 2005 și 2011 ale regiunii unde impactorul s-a izbit de cometă. Cu săgeți este marcat craterul format de către pământeni. Foto: NASA / JPL / Cornell

 

Într-o regiune lină, asemănătoare cu o câmpie, au apărut movile, mici încrețituri ale solului, iar marginile si-au schimbat direcția.

Se bănuia că relieful unei comete se modifică în timp. Dacă am trăi acolo ni s-ar părea normal când munții devin văi și câmpiile dealuri. Acum am observat pentru prima oară acest lucru și aceasta este moștenirea celor două sonde, de fapt a celor care le-au gândit, construit și operat.

Articol apărut pe blogul de știri (sonkab.wordpress.com) pe 17 februarie 2011.

Înapoi la comete