Asteroizii - centura principală


Asteroidul 21 Lutetia. Imagine luată de sonda
Rosetta pe 10 iulie 2010. Asteroidul are
dimensiunile de 132×101×26 km
. Foto: ESA

Asteroizii, numiți și mici planete, sunt obiecte rămase de la formarea sistemului solar, de acum 4,6 miliarde de ani.

Se rotesc în jurul Soarelui pe orbite situate la depărtări diverse față de acesta. Majoritatea asteroizilor se află în zone stabile din punct de vedere gravitațional (unde perturbațiile planetelor sunt minime) ca centura principală, punctele lagrange, orbite exterioare orbitei planetei Neptun (centura lui Kuiper). Un anumit număr de asteroizi au orbite perturbate de gravitația planetelor, ajungând să traverseze orbitele acestora. Din această categorie avem asteroizii ale căror orbite traversază sitemul solar interior, din apropierea planetei Jupiter până la Mercur. Există și asteroizii „centauri”, ale căror orbite le traversează pe cele ale planetelor îndepărtate.

Majoritatea acestor fragmente, se găsesc între Marte și Jupiter, zona numita centura principală, între 2,1 și 3,3 Unităţi Astronomice (345 milioane - 495 milioane km) depărtare de Soare. În centura principală s-au descoperit 624.019 asteroizi (la data 16 februarie 2013) dintre care 9605 care se pot apropia de planeta noastră (asteroizi NEA - Near Earth Asteroid).

Mărimea obiectelor variază, de la câțiva metri la maxim cateva sute de km, cel mai mare fiind asteroidul 2 Pallas, care are 571x525x482 km. Cel mai mare obiect din centura principală este 1 Ceres (950 km în diametru), considerat din 2006 planetă pitică. Cel mai mare asteroid observat îndeaproape este 4 Vesta, acesta având ca satelit artificial, între iulie 2011 și septembrie 2012, sonda DAWN.

Estimări recente arată că în acea zonă s-ar afla între 1,1 si 1,9 milioane de asteroizi mai mari de 1 km , dar majoritatea lor sunt mici, ajungând și la câteva zeci de metri. În ciuda numărului mare de obiecte, masa acestora adunată ar fi doar 5% din masa Lunii și 0,06% din masa Pământului.


Poziția a 10.000 de asteroizi din centura principală

 

Începând cu 1992 au început să se descopere asteroizi care se rotesc în jurul Soarelui la depărtări mari, obitele fiind situate mai departe de cea a planetei Neptun. Au primit numele de obiecte transneptuniene, nume care însă nu îi caracteriza pe toți. Printre aceștia, există asteroizi ai căror orbite traversează orbitele plantelor Neptun, Uranus și Saturn, ajungând mai aproape de Soare decât confrații lor. Au primit numele de centauri și se cunosc până în prezent (feb 2013) aproape 500 la număr.

În vecinătatea planetei Neptun există o altă centură de asteroizi, numită centura lui Kuiper, ce se întinde de la 30 la 50 de Unități Astronomice depărtare de Soare și conține aproape 1000 de obiecte (descoperite până în februarie 2013).


Poziția a 1056 de asteroizi din centura lui Kuiper

 

Asteroizii din centura lui Kuiper au diametre mari, de la zeci până la mii de km, cei mai mari numindu-se „plutoizi”.

Formare

La începuturile sistemului solar o cantitate mare de materie orbita în jurul Soarelui la o distanță între viitoarele planete Marte și Jupiter. În mod normal prin ciocniri repetate și acrețtie s-ar fi format o planetă de mărimea Terrei dar atracția planetei Jupiter a întrerupt procesul și a modificat orbitele milardelor de corpuri a.î. au căzut pe planetele interioare (de la Mercur la Marte). Masa materialului din această zonă s-a micșorat cu 99,9%, rămânând o cantitate mică de materie care în timp a dus la apariția câtorva corpuri nu mai mari de 2000 km în diametru și a altor milioane mai mici.


Asteroidul 216 Kleopatra, imagine radar.
Foto: Stephen Ostro et al., 
Arecibo Radio Telescope, NSF, NASA

Obiectele mari mari au avut o masă îndeajuns de mare și implicit o temperatură ridicată în interior ca să materia să se diferențieze: materialele mai grele s-au scufundat în nucleu iar cele mai ușoare au rămas la suprafață. Celelalte au rămas nediferențiate, un melanj de roci, metale și carbon.

După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) obicetele din zonă au început să se ciocnească unul de altul pentru că forța de atracție a acesteia le-a modificat orbitele. Corpurile mari s-au micșorat dar rămășițele lor au deveni obiecte cosmice în sine, formând o populație numeroasă. Observăm în prezent familiile de asteroizi, grupuri de obiecte cu origine comună.

Se estimează că o coliziune a două obiecte mai mari se produce la fiecare 10-100 de milioane de ani. Pare rar, dar în 4 miliarde de ani fiecare asteroid a suferit câteva coliziuni distructive.

Pentru că asteroizii au ramas neschimbați din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia din care era format sistemul solar la început.

Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiți, pe suprafața lor aflându-se numeroase cratere și bolovani. Gravitația slabă a obiectelor mici nu poate duce la o formă rotundă, 99,9% dintre asteroizi având formă neregulată.

Doar un singur asteroid este sferic: 1 Ceres (devenit între timp planetă pitică). Următorii ca mărime sunt: 4 Vesta, 2 Pallas și 3 Juno.

Tabel cu cei mai mari asteroizi din centura principală. Sursa: NASA/JPL Solar System Dynamics
Asteroid
Mărime [km]
Perioada de revoluție în jurul Soarelui [ani]
Perioada de rotație [ore]
Distanța medie de Soare [UA]
1 Ceres (este planetă pitică)
952,4
4,6
9,07
2,77
2 Pallas
545
4,6
7,81
2,77
4 Vesta
530
3,6
5,34
2,36
10 Hygeia
407
5,5
27,62
3,14
511 Davida
326
5,6
5,13
3,16
704 Interamnia
316
5,3
8,73
3,06
52 Europa
302
5,4
5,63
3,1
87 Sylvia
261
6,5
5,18
3,49
31 Euphrosyne
256
5,6
5,53
3,16
15 Eunomia
255
4,3
6,08
2,64

În tabelul de mai sus sunt trecute următoarele date:

  • diametrul în km (un diametru mediu pentru că asteroizii nu au formă rotundă);
  • perioada de revoluție în jurul Soarelui;
  • perioada de rotație în jurul axei proprii;
  • distanța medie asteroid-Soare în Unități Astronomice (1 UA = 149.597.870 km).

În sistemul solar există mai mulți asteroizi mici decât mari. Se întâlnesc mai mulți asteroizi mari în centura lui Kuiper decât în centura principală, după cum se vede în graficele de mai jos.


Distribuția după mărime a asteroizilor din centura principală (sus, cu albastru) și din centura lui Kuiper (jos, cu roșu)

Un interes sporit se acordă asteroizilor care se pot apropia de planeta noastră, numiți NEA - Near Earth Asteroids. Mărimea lor este importantă pentru că în cazul unui eventual impact efectele sunt proporționale cu mărimea. În cazul unei apropieri periculoase asteroidul poate fi deviat, detaliile tehnice depinzând tot de mărimea lui.

După cum se vede din distribuția de mai jos, majoritatea asteroizilor periculoși au mărimi între 40 de m și 3 km, cei mai mulți având între 100 - 1000 m.


Distribuția după mărime a asteroizilor care se apropie de orbita terestră

Mărimea asteroizilor folosiți în histogramele de mai sus a fost determinată indirect, în funcție de strălucirea lor. S-au folosit 599.411 de asteroizi din centura principală, 1621 din centura lui Kuiper și 9616 de asteroizi care se apropie de orbita terestră.

 

Rotația asteroizilor


Asteroidul 433 Eros observat de
sonda NEAR. O rotație completă
se face în 5,27 de ore.
Foto: NASA/JHU-APL

Este relativ ușor să detemini perioada de rotație în jurul axei proprii a unui asteroid. Pentru că nu sunt sferici, când se rotesc, diferite părti sunt îndreptate înspre observator. Acesta va observa o strălucire mai mare dacă vedem partea mai mare a asteroidului și una mai mică dacă în observăm cu partea mai mică înspre noi. Astfel se determină „curba de lumină” (variația de strălucire) care ne arată durata unei rotații complete în jurul axei proprii.

Perioadele de rotație (ziua) ale majorității asteroizilor sunt cuprinse între 2,4 și 24 de ore dar există și excepții. La 253 Mathilde durează 17,4 zile iar unii au perioade de rotații de câteva minute. Orice coliziune duce la modificarea perioadei de rotație, de fapt viteza de rotație în jurul axei proprii.

Cei mai mici asteroizi (sub 200 m) se rotesc în jurul axei proprii „cât de tare pot” pentru că sunt obiecte solide. Perioadele sunt de câteva minute, zilele fiind foarte scurte.

Dacă avem obiecte mari, formate prin agregarea (lipirea) mai multor corpuri, vom avea și rotații lente la limita la care materialul de pe asteroid ar fi azvârlit în spațiu. În consecință, marea majoritate a asteroizilor mai mari de 200 m au o perioadă de rotație mai mare de 2,4 ore.

Cel mai rapid rotator este asteroidul 2008 HJ, cu o perioadă de 42,7 secunde. Cum ar arăta ziua dvs. dacă ar dura numai 42,7 secunde?


Asteroizi cu sateliți


Asteroidul 243 Ida si satelitul sau Dactyl.
Foto: Galileo Project, JPL, NASA

În centura principală există asteroizi care au sateliți. Dacă satelitul are o mărime similară cu obiectul principal din sistem se spune că avem un „asteroid dublu sau binar” (doi asteroizi de dimensiuni asemanatoare ce orbitează în jurul centrului comun de masă).

Pana la începutul lui 2011 au fost descoperiti 191 de asteroizi cu sateliți. 182 sunt binari (un satelit) iar 9 sunt tripli.

Sistemele binare sau triple de corpuri cereşti (stele, asteroizi) sunt foarte utile pentru determinarea maselor. Din modul în care se rotesc sateliţii în jurul corpului principal, se pot deduce destul de uşor masele acestora. Aceste mase, pot fi folosite la aflarea maselor altor asteroizi ce au aceeaşi strălucire. În acelaşi mod se poate afla densitatea asteroizilor şi, implicit, materialul din care sunt compuşi.

Poate cel mai bine observat este 243 Ida și satelitul său Dactyl, vizitați de către sonda Galileo în 1993. Ida are o lungime de 53,6 km iar Dactyl un diametru de 1,5 și satelitul se află la numai 90 km de Ida dar nu se cunoaște cu precizie orbita sa.

Asteroidul 153591 şi cei doi sateliţi
ai săi. Foto: Arecibo Observatory

90 Antiope este un asteroid binar, compus din două obiecte asemănătoare ca mărime (90 km diametru) aflate la 174 unul de altul. A fost descoperit la Mauna Kea în 1990.

Asteroidul (153591) 2001 SN263 trece periodic pe lângă Terra. A fost descoperit în 2001, până în 2008 neexistând nici o imagine detaliată a sa. Imaginile radio obţinute cu telescopul Arecibo de către astronomi arătau ciudat. De abia după mai multe observaţii s-a văzut că asteroidul are doi mici asteroizi ce se rotesc în jurul său.

Cel mai mare asteroid din sistem are 2 km în diametru, iar sateliţii au 1 km respectiv 0,3 km în diametru.

153591 este primul asteroid triplu descoperit, din categoria asteroizilor ce trec pe lângă Terra.

Alţi asteroizi tripli: 45 Eugenia, 87 Sylvia, 136108 2003 EL61, 148780, 160256, 164121, 2006 VV2, 2007 DT103.

Tabel cu toți asteroizi cu sateliți (sursa: Johnston, W. R., BINARY MINOR PLANETS V4.0. EAR-A-COMPIL-5-BINMP-V4.0. NASA Planetary Data System, 2011) 

Asteroidul 87 Sylvia este unul dintre cei mai mari, având formă de cartof cu dimensiunile 380x260x230 km. Se rotește repede în jurul axei proprii, o rotație la 5 ore și 11 minute. În 2001 s-a descoperit cu telescopul de 10 m Keck2 că are un satelit. În 2005, cu telescopul Yepun de 8,2 m, s-a descoperit al treilea satelit. Aceștia au primit numele de Romulus și Remus.


Asteroidul triplu 87 Sylvia. Imagini luate timp de nouă zile prin telescopul Yepun de 8,2 m din Chile. Se observă și forma de cartof a corpului mare din sistem. Foto: ESO

Aici găsești un tabel cu toți asteroizii tripli descoperiți până în oct 2011.

Compoziția asteroizilor

După compoziția suprafeței, până acum s-au identificat trei mari tipuri de asteroizi, numite C, S și M.

Asteroizii de tip C sunt asteroizi cu o compoziție ridicată în carbon. Au o strălucire mai mică (albedo mai mic) și sunt printre cele mai vechi obiecte din sistemul solar. Sunt cei mai răspândiți asterozi (trei pătrim din numărul de asteroizi din centura principală) și conțin minerale tipul argilei în care se întâlnește apă și fier.

Reflectivitatea este scăzută din cauza compoziției bogate în carbon, asteroizii de acest tip fiind mai puțin strălucitori decât ceilalți.

Asteroizi sunt de tip C:

  • 2 Pallas;
  • 704 Interamnia;
  • 10 Hygeia.

Asteroizii de tip S sunt compusi din silicați și nichel-fier (roci și metal). Se găsesc în partea dinspre Soare a centurii de asteroizi (mai aproape de Marte) și numără aproxinativ 15% din total obiectelor. Văzuți de pe Terra au o nuanță roșiatică.

Asterozii de tip S:

  • 15 Eunomia;
  • 3 Juno.

Cei de tip M sunt asteroizi metalici, compuși din 80% fier și 20% o combinație între nichel, iridiu, palladiu, platină, aur și alte metale prețioase. Se întâlnesc la mijlocul centurii de asteroizi.

Asterozii de tip M:

  • 16 Psyche;
  • 21 Lutetia;
  • 22 Kaliope;
  • 216 Kleopatra;

Există și alte tipuri, rar întâlnite, deseori combinații între cele de mai sus

Suprafața tuturor asteroizilor este acoperită de regolit, material ce conține fragmente mici de roci produse în urma impacturilor. Uneori rocile se pot rostogoli lăsând în urmă regiuni fine. Alteori rocile de mici dimensiuni scapă de pe suprafața asteroidului din cauza gravitației foarte slabe și rămân cele mari. Mai mult, un impact cu un obiect de câțiva centimetri poate produce unde seismice care pun în mișcare obiectele de la suprafață.

Cea mai detaliată imagine a suprafeței unui asteroid (25143 Itokawa). A fost luată de sonda japoneză Hayabusa pe 12 nov 2005. Foto: JAXA / ISAS / University of Tokyo

 

Diferența de compoziție dintre asteroizi se datorează locului unde s-au format. Cei mai apropiați de Soare sunt bogați în silicați și lipsiți de apă pe când cei mai îndepărtați conțin carbon și minerale bogate în apă. Cei mai apropiați sunt mai strălucitori (reflectă mai bine lumina) iar cei îndepărtați mai întunecați. O explicație este temperatura diferită la care s-au format. Apa s-a evaporat mai aproape de Soare și la fel alte materiale volatile. Doar stânca dură a putut exista acolo, material din care sunt compuși asteroizii din partea interioară a centurii.



Orbitele asteroizilor

Majoritatea asteroizilor se afla situați între Marte și Jupiter, într-o regiune numită centura principală.

Aceasta se întinde de la 2,2 la 3,3 Unități Astronomice adică 345 milioane - 495 milioane km (o Unitate Astronomică are 149.597.870 km). Perioadele de revoluție în jurul Soarelui sunt între 3 și 6 ani.


Toți asteroizii descoperiți până la data de 25 ianuarie 2011

 

Golurile lui Kirkwood

Chiar dacă pare că depărtarea de Soare a acestora este întâmplătoare, s-a descoperit că asteroizii se grupează (avem grupuri de asteroizi situați la o depărtare similară de Soare).

Mai simplu spus, în centura principală există locuri în care nu se află atât de mulți asteroizi ca în alte părți. Vinovatul este Jupiter care interacționează periodic gravitațional cu asteroizii și le modifică orbita. Regiunile cu asteroizi mai puțin se numesc „golurile lui Kirkwood”.

Numărul asteroizilor în funcție de depărtarea medie de Soare. Se observă golurile lui Kirkwood la anumite depărtări de Soare. Rezonațele din partea de mai sus înseamnă că asteroizii sunt cuplați gravitațional cu Jupiter. Exemplu: rezonanță 1/4 înseamnă că asteroidul face 4 revoluții în jurul Soarelui în timp ce Jupiter face una; rezonanță 2/3 înseamnă că asteroidul face trei revoluții în timp ce Jupiter face 3; dacă un asteroid se află în rezonanță cu Jupiter, va fi perturbat de gravitația planetei periodic, cam în același loc pe orbită, iar acest lucru va duce la modificarea orbitei.

 

Troienii


Locurile în care se află asteroiziii troieni.
Cele două poziții pe orbită se numesc
„punctele Lagrange.
Ilustrație: Observatorul Astronomic

Nu toți asteroizii se află în centura principlă. Un anumit număr se afla la aceeași depărtare de Soare ca Jupiter, dispuși în doi nori de obiecte care se mișcă în jurul Soarelui cu aceeași viteză ca și marea planetă. Se numesc asteroizi „troieni” pentru că primul de acest tip a primit numele unui erou din războiul troian (Achille).

Cei doi nori de asteroizi troieni se află la 60° față de Soare, înainte și după Jupiter, acolo unde forța de atracție a Soarelui și a planetei sunt egale. Putem spune că în timp ce se rotesc în jurul Soarelui, troienii rămân neperturbați și au o orbită stabilă. Pe o perioadă de sute de ani pozițiile medii ale troienilor se modifică și de aceea avem un nor de asteroizi și nu multe obiecte chiar în același loc.

S-au descoperit, până la data de 25 septembrie 2011, 5004 de asteroizi troieni ai planetei Jupiter. Se pare că și alte planete sunt însoțite de troieni, descoperindu-se unul al Terrei, 4 ai planetei Marte și 8 ai lui Neptun.

Din cauza gravitației mari a planetei Jupiter, asteroizii care se apropie de această planetă pot fi "aruncați" de pe orbita lor spre Soare. Găsim asteroizi ce au orbite alungite, ce se pot intersecta cu orbitele planetelor. Avem mai multe tipuri de asteroizi, în funcție traiectoria pe care o au în sistemul solar.

Astfel au aparut asteroizii potențial periculoși pentru planeta noastră, a căror orbite se intersectează cu orbita Pământului. Uneori acești asteroizi se apropie de Pământ. Aceste obiecte se numesc NEA - Near Earth Asteroid. Până în luna februarie 2011, au fost descoperiți 7718 asemenea asteroizi.

În cadrul asteroizilor NEA avem asteroizii de tip „Aten” care au perioada de revoluție mai mică de un an, unii intersectându-se cu orbita planetei noastre și de patru ori pe an. Aceștia au cea mai mare probabilitate de a se ciocni cu planeta noastră. Un alt tip de asteroizi se numesc „Apollo”. Aceșia au perioade de revoluție mai mari de un an iar orbita lor se intersectează cu cea a planetei noastre. Cel mai mare cunoscut este 1866 Sisyphus care are 10 km în diametru.

Cei mai puțin periculoși sunt asteroizii de tip „Amor” a căror orbită nu se intersectează cu a Terrei. Totuși sunt observați mereu pentru că perturbațiile planetelor le pot schimba traiectoria.

Desigur că nu numai Pământul poate fi amenințat de asteroizi ci și alte planete: există asteroizi a căror orbite se intersectează cu cele ale celorlalte planete.

 

Familii de asteroizi

După descoperirea mai multor asteroizi s-a observat că aceștia au unele propietați comune ale orbitelor. Astfel s-au identificat "familii" de asteroizi. Asteroizii ce fac parte dintr-o familie se situează în aceeași regiune din centura de asteroizi și au elemente orbitale asemnănătoare (distanța medie de față de Soare, înclinarea orbitei și excenticitatea ei). În plus și compoziția chimică a acestora este asemnănătoare.

S-au identificat aproximativ 30 de familii de asteroizi, cele mai numeroase fiind familia Eos (480 membri), Eunomia (370 membri), Flora (590 membri), Themis (530 membri) și Vesta (240 membri). Se crede că asteroizii ce fac parte dintr-o familie provin din același corp și au apărut în urma fragmentării acestuia.

Familii de asteroizi
Familii de asteroizi. În graficul de mai sus sunt trecute două caracteristici ale orbitelor a 50.000 de asteroizi: înclinarea orbitei și distanța medie de Soare. Se observă cum asteroizii se grupează, acestea fiind familile de asteroizi. Treceți cursorul peste imagine și veți vedea marcate câteva familii. După cum puteți vedea, mai sunt și altele. Grafic: astro-urseanu.ro



Cele mai mici apropieri între asteroizi și Terra, până la 100,000 km

La data de 5 septembrie 2014 existau 11.410 de asteroizi ale căror orbite sunt apropiate de cea a planetei noastre. Dintre aceștia doar 1497 sunt potențial periculoși adică se pot apropia la mai puțin de 7.500.000 de Terra și 866 sunt mai mari de 1 km (și trebuie observați mereu).

În fiecare moment există asteroizi care se apropie de Terra, iar cele mai mici apropieri din trecut se află în tabelul de mai jos (verificat în ianuarie 2014). Sunt date trecerile mai apropiate de 100.000 de km (Luna se află la aproximativ 400.000 km). În tabel găsiți distanța la care a trecut asteroidul, în Unități Astronomice (UA, 1 UA=149.600.000 km) și km, mărimea aproximativă (determinată indirect din strălucirea aparentă) a asteroidului, data la care a trecut cel mai aproape și numele acestuia.

Cele mai mici apropieri de Terra (pâna în 100.000 de km). Update: sept. 2014. Sursa: Minor Planet Center
Distanța
[UA]
Distanța
[Km]
Mărime [m] Data minimei apropieri Asteroid
0,000043
0,000043
3
2008 octombrie 7 (a lovit planeta noastră la câteva ore după ce a fost descoperit)
2008 TC3
0,000043 0,000043 ~1,5 2014 ianuarie 2 (a lovit planeta noastră la câteva ore după ce a fost descoperit) 2014 AA
0,000043
6000
raza Terrei
0,000079
11.818
1,3
2011 februarie 4
2011 CQ1
0,000086
13.000
6
2004 martie 31
2004 FU162
0,000090
13.463
1
2008 octombrie 9
2008 TS26
0,000125
19.000
10
2011 iun 27
2011 MD
0,000136
20.346
7
2009 noiembrie 6
2009 VA
0,000206
30.817
13
2008 octombrie 20
2008 US
0,000226
33.809
5
2004 decembrie 19
2004 YD5
0,000239 35.750 4 2013 decembrie 23 2013 YB
0,000260
38.895
3
2010 noiembrie 17
2010 WA
0,000271 40.540 5 2014 iunie 3 2014 LY21
0,000275 41.140 40 2013 februarie 15 2012 DA14
0,000307
45.926
3
2008 noiembrie 3
2008 VM
0,000328
49.068
3
2004 martie 18
2004 FH
0,000355
53.107
3
2010 noiembrie 30
2010 XB
0,000360
53.855
7
2010 octombrie 12
2010 TD54
0,000383
57.296
4
2012 mai 29
2012 KT42
0,000393
58.792
13
2012 mai 28
2012 KP24
0,000423 64.630 7 2014 martie 6 2014 EC
0,000432
64.626
3
2012 mar 26
2012 FS35
0,000443
66.272
8
2012 ian 27
2012 BX34
0,000466
67.712
6
2007 octombrie 17
2007 UN12
0,000472
70.610
1
2008 octombrie 22
2008 UM1
0,000483
72.255
20
2009 martie 2
2009 DD45
0,000488 73.000 3,3 2013 decembrie 11 2013 XS21
0,000492
73.602
2
2007 septembrie 5
2007 RS1
0,000528
78.987
3
2008 martie 10
2008 EF32
0,000531
79.436
10
2010 septembrie 8
2010 RF12
0,000560
83.774
5
2005 noiembrie 26
2005 WN3
0,000564
84.373
7
2003 septembrie 27
2003 SQ222
0,000568
84.971
15
2009 martie 18
2009 FH
0,000636 95.144 12 2012 octombrie 12 2012 TC4
0,000636
95.144
7
2009 februarie 27
2009 EJ1
0,000637
92.293
5
2011 aprilie 6
2011 GP28
0,000651 97.388 12 2013 octombrie 9 2012 TM79
0,000662 99.030 6 2013 aprilie 18 2013 HT25
0,000665
99.482
13
2007 decembrie 13
2007 XB23
0,000682 102.000 3 2014 mai 10 2014 JG55
0,000693
103.671
3
2001 februarie 9
2011 CA7


Toți asteroizii de mai sus au trecut pe lângă planeta noastră. Există și treceri viitoare dar știm că nici unul dintre asteroizii descoperiți nu se va ciocni cu noi în următorii o sută de ani. Mai jos sunt trecuți toți asteroizii cunoscuți care vor trece la mai puțin de o 200.000 km de Terra, până în 2100. Trecerile viitoare se găsesc în tabelul de jos. Reveniți la fiecare două luni pentru date noi.

Viitoarele apropieri de Terra (pâna în 200.000 km). Update: sept 2014. Sursa: Minor Planet Center
Asteroid Data
an-lună-zi
Mărimea aproximativă
[m]
Distanța la care
va trece [km]
2010 RF12 2095-sep-05 5 1000 - posibil impact
2012 TC4 2017-oct-12 13 15.000
2007 UD6 2048-oct-17 6 35.900
99942 Apophis 2029-apr-13 300 37.400
2014 RC 2014-sept-07 4 44.900
2014 HB177 2034-mai-06 6 74.800
2012 HG2 2047-feb-13 11 89.800
2007 UW1 2129-oct-11 10 105.000
2012 UE34 2041-apr-08 60 105.000
2009 WW7 2058-nov-07 10 209.000


Descoperirea asteroizilor

Asteroizii sunt obiecte ce se miscă printre stele. Un astronom ce observă un anumit câmp de stele, la un moment dat, se poate întoarce în acea zonă a doua seară și să observe că una dintre stele s-a mișcat. Este un indiciu că acela este un asteroid.

Aceasta este metoda prin care se descopera asteroizii. Acum, desigur, există metode moderne de descoperire: telescoape automate ce iau imagini în fiecare seară, astronomii ne mai fiind nevoiți să observe în fiecare noapte.

Primul asteroid a fost descoperit în noaptea de anul nou 1801, de către un astronom italian, Giuseppe Piazzi. Acesta a descoperit o stea ce nu se afla pe harțile vremii. A urmărit aceasta "stea" cum se mișca de la o zi la alta. Prietenul lui Piazzi, matematicianul Carl Friedrich Gauss, a calculat orbita acestuia și a descoperit că se află între Marte și Jupiter. Piazzi i-a dat numele de Ceres.

În următorii ani s-au descoperit încă 3 asteroizi (2 Pallas, 3 Juno, 4 Vesta), dar apoi descoperirile au încetat. Astronomii au crezut că aceștia sunt toți asteroizii existenți în sistemul solar. Dar, după 15 ani a mai fost descoperit unul: 5 Astraea. În anii următori s-a descoperit alți asteroizi, câte unul pe an.

În 1891, astronomul Max Wolf a început să facă fotografii ale unor zone de pe cer. Datorită expunerilor lungi, asteroizii se miscau printre stele și apăreau pe fotografie ca o dâră luminoasă. Wolf a descoperit prin această metodă alți 248 de asteroizi. Această metodă se folosește și acum, numai că placa fotografică a fost inlocuită cu dispozitive electronice de
înregistrare.

Imediat cum un astronom descoperă un asteroid, trebuie să îi măsoare poziția pe cer și să trimită această poziție la Minor Planet Center, organizația care centralizează datele despre asteroizi.


Denumirile asteroizilor

Dupa cum ați observat deja, asteorizii au un număr și/sau un nume. Numărul este alocat fiecarui asteroid cu orbita bine cunoscută, în ordinea descoperirii. Astfel, primul asteroid descoperit are numarul 1. A primit și numele de Ceres, a.î. acum îi spunem 1 Ceres. Urmează 2 Pallas, 3 Juno și 4 Vesta.

Numele asteoridului este ales de descoperitor dar și astronomii de la Uniunea Astronomică Internațională pot da nume asteroizilor, în cinstea unei persoane care a avut o contribuție într-un anumit domeniu.

Pe lângă nume de oameni s-au ales și nume de continente, țări și orașe (1193 Africa, 498 Tokio, 1391 Danubia, 2575 Bulgaria, 1537 Transylvania).

În prezent majoritatea asteroizilor au coduri din care îți poți da seama când au fost descoperiți. Codurile se dau după cum urmează:

  • se trece anul
  • se dă câte o literă care înseamnă jumătatea de lună a descoperirii
    • A – prima jumătate a lui ianuarie
    • B – a doua jumătate a lui ianuarie
    • C – prima jumătate a lui februarie
    • D – a doua jumătate a lui februarie
    • .........
  • se mai dă o literă ce arată ordinea descoperirii în acea jumătate a lunii
    • A – primul descoperit
    • B – al doilea
    • C – al treilea
    • .......
  • dacă se descoperă mai mulți de dă și câte o cifră, tot în ordinea descoperirii
    AA1, AA2, AA3, ...

Pentru ca un asteroid să primească un număr, este nevoie să fie observat timp de patru opoziții.

Există și asteroizi cu nume românești. Mai jos dăm o listă incompletă. Lista completă să găsește aici.

Asteroizi cu nume de români
(2331) Parvulesco
astronom
(4268) Grebenikov
astronom
(6429) Brancusi
sculptor
(9253) Oberth
om de știința
(9403) Sanduleak
astronom de origine română
(9493) Enescu
compozitor
(9494) Donici
astronom
(9495) Eminescu
poet
(10034) Birlan
astronom
(12498) Dragesco

biolog și astronom amator de origine română

(26478) Cristianrosu  
(243458) Bubulina -
(263516) Alexescu
astronom român, popularizator de astronomie
(257005) Arpadpal astronom român, profesor la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca
(320790) Anestin popularizator român
Asteroizi cu nume românești
(1381) Danubia 
Dunărea
(100897) Piatra Neamț
după orașul Piatra Neamț
(1436) Salonta
orașul Salonda, asteroid descoperit în Ungaria
(1537) Transylvania
asteroid descoperit în Ungaria

 

În cazul în care asteroidul nu primește nume, el are un idicativ special, folosit numai la asteorizi, care include anul descoperirii și un cod de două litere ce semnifică luna descoperirii. Uneori se adaugă și cifre, de exemplu: 1950 DA, 1993 KA2.

Misiuni spațiale către asteroizi

Asteroizii se pot studia de pe Pământ, dar desigur, cea mai buna metodă este să îi studiezi de aproape. Până în ianuarie 2014 opt sonde spatiale au studiat îndeaproape asteroizi. Două dintre ele au fost trimise către alte corpuri cerești, dar au întâlnit în drumul lor asteroizi.

  • 2012 - sonda DAWN a fost satelitului asteroidului 4 Vesta între iulie 2011 și septembrie 2012;
  • 2010 - sonda Rosetta a vizitat asteroidul Lutetia pe 10 iulie;
  • 2008 - sonda Rosetta a vizitat asteroidul Steins;
  • 2005 - sonda Hayabusa a devenit satelit al asteroidului Itokawa în octombrie;
  • 2002 - sonda Stardust a a trecut pe lângă asteroidul Annefrank în noiembrie;
  • 2000 - sonda NEAR a devenit satelit al asteroidului Eros, în februarie;
  • 1999 - sonda Deep Space 1 a trecut pe lângă asteroidul Braille, în iulie;
  • 1997 - sonda NEAR a trecut pe lângă asteroidul Mathilde;
  • 1993 - sonda Galileo a trecut la 2400 de km de Ida;
  • 1991 - sonda Galileo a trecut la 1000 km de Gaspra.

Primele întâlniri de aproape cu asteroizi le-a avut sonda Galileo în drum spre Jupiter. A trecut pe lângă asteroizii 951 Gaspra pe 29 octombrie 1991 și 243 Ida pe 28 august 1993. Întâlnirea cu Gaspra a fost una istorică pentru că pentru prima oară în istorie s-a observat suprafața unui asteroid. După cele două întâlniri concluzia a fost că asteroizii au forme neregulate, multe cratere pe suprafață semn că sunt rămășițele unor obiecte mai mari.

Asteroid Tip Dimensiuni
[km]
Masa
[kg]
Densitatea
[kg/m3]
Perioada de rotație
4 Vesta
V
572,6×557,2×446,4
2,6x1020
3460
5,34 ore
21 Lutetia
M
121× 101 × 75
1,7x1018
3400
8,17 ore
243 Ida
S
53,6 x 24 x 15,4
42x1016
2600
4,63 ore
253 Mathilde
C
66 × 48 × 46
1,3x1017
1300
17,4 zile
433 Eros
S
34,4 × 11,2 × 11,2
6,69x1015
2670
5,27 ore
951 Gaspra
S
18,2 × 10,5 × 8,9
2x1016
2700
7,04 ore
25143 Itokawa
S
0,535 × 0,294 × 0,209
3,5x1010
1900
12,1 ore
2867 Steins
E
6,67 x 5,81 x 4,47
6,05 ore
5535 Annefrank
S
6,6 x 5,0 x 3,4
~0,63 zile
9969 Braille
Q
2,1 × 1 × 1
9,43 zile

 

Pe 27 iulie 1997 sonda NEAR Shomaker, în drum spre asteroidul 433 Eros, a trecut pe lângă 253 Mathilde, un asteroid de tip C. Acesta a fost „desfigurat” de impacturi cu obiecte mai mici. Densitatea acestui asteroid este de 1300 kg/m3 cu puțin mai mare decât a apei, semn că este un asteroid care conține mai mult spațiu gol. Mathilde este un obiect compus prin lipirea multor corpuri mai mic, un conglomerat de roci.

Imagini nu la fel de bune au fost luate de sonda Deep Space 1 asteroidului 9969 Braiile în 1999 și de Stardust asteroidului 5535 Annefrank în 2002, în drum spre cometa Wild2.

 



Cu acelaşi subiect:

05-Sep-2014 21:55